Bulgaria a găzduit pentru prima dată Olimpiada Europeană de Fizică (EuPhO), ajunsă la cea de-a IX-a ediție, un eveniment prestigios care a reunit elevi excepționali din peste 40 de țări.
Deschiderea oficială a avut loc în prezența ministrului Educației, Krasimir Valchev, care a subliniat importanța științei pentru progresul societății: „Fizica și știința sunt motoarele progresului uman, iar astfel de evenimente sunt o mândrie pentru Bulgaria”, a declarat oficialul.
Echipele bulgare s-au remarcat printr-o prestație solidă, obținând trei medalii de argint și cinci de bronz, medaliații fiind elevi din orașele Sofia, Varna, Veliko Tarnovo și Shumen.
Competiția s-a încheiat cu o distribuție internațională impresionantă a medaliilor de aur, printre laureați numărându-se elevi din România, Estonia, Israel, Kazahstan, Serbia, Germania, dar și din alte țări participante.
Olimpiada Europeană de Fizică devine astfel nu doar o competiție de excelență academică, ci și un simbol al colaborării internaționale și al promovării tinerelor talente în științele exacte./MI
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Miercuri, temperaturile minime vor fi între 3 și 8 °C. În regiunile cu vânt puternic, vor fi de până la 10-12 °C. În Sofia, vor fi în jur de 4 °C. În partea de vest a Câmpiei Dunării și în Câmpia Traciană Superioară va fi ceață. În timpul zilei, în..
Migranți ilegali din Siria, Irak și Iran au fost descoperiți în Sofia, iar zece membri ai unui grup criminal organizat au fost arestați, a declarat reporterilor procurorul adjunct al orașului, Desislava Petrova. Doi dintre cei arestați au fost acuzați..
În urma unei serii de incendii în zona Burgas din vara trecută, inclusiv unul care a distrus case într-un cartier local de vile, municipalitatea Burgas a achiziționat drone de înaltă tehnologie echipate cu camere termice, vedere nocturnă și imagistică..