Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Crește numărul studenților străini în universitățile bulgare

Foto: BTA- arhivă

Din ce în ce mai mulți studenți străini aleg universitățile și instituțiile de învățământ superior din Bulgaria în ultimii ani, reiese din o anchetă realizată de BTA în rândul conducerii academice. Interesul crescut se datorează nu numai taxelor, ci și calității învățământului și prestigiului diplomelor.

În anul universitar 2024/2025, un total de 16 995 studenți străini studiază în întreaga țară – cu 779 persoane sau 4,8% mai mult față de anul universitar precedent, potrivit datelor Ministerului Educației și Științei. Cei mai mulți sunt tinerii din Grecia – 3277, din Marea Britanie – 2235, din Ucraina – 2151, din Germania – 1532 studenți și din Italia – 990.

La Universitatea de Medicină din Sofia studiază cei mai mulți studenți străini, urmată de universitățile de medicină din Plovdiv și Varna, Universitatea „Sf. Kliment Ohridski”, Universitatea de Medicină din Pleven, Universitatea Tracia din Stara Zagora, Universitatea Națională de Economie din Sofia. Cele mai preferate domenii profesionale sunt medicina, medicina dentară, farmacia, sănătatea publică, turismul și medicina veterinară.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgarii folosesc moderat inteligența artificială

Societatea bulgară se află la un nivel mediu european în ceea ce privește utilizarea aplicațiilor generative de inteligență artificială. Asta arată datele unui sondaj național reprezentativ realizat de agenția „Alpha Research” în perioada 7–14 iulie..

publicat în 30.07.2025 la 09:30

Procesul de înscriere pentru inițiativa „Eu aleg Bulgaria” începe în septembrie

”Cel puțin 870 de persoane ar putea beneficia de inițiativa ”Eu aleg Bulgaria”, care are ca scop atragerea acestora înapoi în Bulgaria din străinătate. Majoritatea dintre ei se vor întoarce probabil împreună cu familiile lor”, a declarat Natalia..

publicat în 29.07.2025 la 14:00

Ultimii 2,4 kilometri ai Coridorului nr. 8 din Bulgaria vor fi finalizați în patru ani

Au fost anunțate licitații publice pentru ultimii 2,4 km ai liniei ferate de la Ghiueșevo la Macedonia de Nord, precum și pentru tronsonul Sofia-Radomir. Valoarea totală a licitațiilor depășește 279 de milioane de euro, iar termenul de finalizare este..

publicat în 29.07.2025 la 13:15