Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

O punte către bulgarii din Moldova:

Radioul Național Bulgar va colabora cu Universitatea din Ruse în Taraclia

Foto: Asia Penceva

Radio Național Bulgar (BNR) și Universitatea din Ruse au anunțat planuri de colaborare în domeniul cultural și educațional la filiala recent înființată a universității în Taraclia, Moldova. Anunțul a fost făcut în urma unei întâlniri între conducătorii celor două instituții. Un memorandum de cooperare urmează să fie semnat în viitorul apropiat.

Primul an academic la filiala Universității din Ruse din Taraclia va începe pentru studenți la începutul lunii septembrie. Studenții vor putea studia șapte programe – pedagogice, tehnice și economice – a informat corespondenta BNR, Asia Penceva.

”Ne așteptăm la peste 100 de studenți în primul an, ceea ce consider că este un început foarte bun, și vom fi bucuroși să împărtășim deschiderea noului an universitar cu BNR”, a declarat profesorul asociat Desislava Atanasova, rectorul Universității din Ruse. Milen Mitev, directorul general al BNR, a anunțat o ceremonie de premiere a câștigătorilor unui concurs de eseuri organizat de BNR pentru studenții din comunitățile bulgare din Moldova și Ucraina.

”Intenționăm să înmânăm premiile câștigătorilor concursului în cadrul unui concert pe care dorim să-l organizăm împreună cu Universitatea din Ruse, la Taraclia, în noul campus al acesteia. Astfel, deschiderea anului universitar va fi combinată cu un eveniment frumos, care va consolida și mai mult legăturile dintre comunitățile bulgare din Moldova și Ucraina și țara noastră”, a declarat Milen Mitev.

Vicepreședinta Iliana Iotova va participa, de asemenea, la ceremonia de premiere de la începutul lunii septembrie.

Redactor: Miglena Ivanova

Publicat în limba română de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Medicii tineri ies din nou la protest

Pentru încă o dată, tinerii medici, stagiarii și studenții la medicină ies la protestul național „Viitor în Bulgaria”. Ei cer îmbunătățirea condițiilor de muncă, creșterea salariilor, condiții motivante pentru formarea postuniversitară și o strategie pe..

publicat în 27.06.2025 la 12:30

Un incendiu de proporții arde în apropierea orașului Karnobat, sistemul BG-Alert a fost activat

Un incendiu de proporții, cu o întindere de aproximativ 10 km, arde în partea de est a orașului Karnobat, districtul Burgas, a anunțat primarul localității, Georgi Dimitrov. Din cauza vântului puternic, stingerea incendiului este dificilă, a transmis..

publicat în 27.06.2025 la 09:30

Mâncare și cărți la Festivalul Fermierilor din Sofia

Festivalul de vară al fermierilor, care pune accentul nu numai pe mâncarea sănătoasă, ci și pe creșterea copiilor și cărți, va avea loc la coloanele Palatului Național al Culturii, NDK din centrul Sofiei, în perioada 27-29 iunie.  „Vom reuni edituri cu..

publicat în 27.06.2025 la 08:30