Douăzeci și doi de elevi bulgari care au petrecut ultimul an școlar în licee din Statele Unite, de la Texas până în Vermont, s-au întors acasă. Schimbul a fost organizat de programul YES Bulgaria.
În ultimele luni, adolescenții nu numai că au studiat, dar au și împărtășit tradiții bulgare, cum ar fi baniță (plăcintă), au participat la baluri americane și au câștigat titluri de fotbal american, potrivit paginii de Facebook a Ambasadei SUA la Sofia. Ambasada adaugă că acest schimb favorizează prietenii durabile și un viitor mai puternic pentru ambele țări.
Editor: Miglena Ivanova
Publicat în română de Vlad Mitev
A fost lansată licitația pentru proiectarea și construirea Terminalului 3, a spațiului pre-terminal, a nodului de transport și modernizarea Terminalului 2 existent la Aeroportul Vasil Levski din Sofia, a anunțat operatorul aeroportului SOF Connect...
Prim-ministrul Rosen Jeliazkov a înmânat steagul național echipelor olimpice la științe naturale pentru 2025. În cadrul ceremoniei care a avut loc în clădirea Consiliului de Miniștri, s-a subliniat că, în 2024, echipele bulgare la științe naturale au..
Aer rece va mătura țara în timpul nopții, însoțit de vânturi moderate din nord-vest. Se așteaptă averse de ploaie de scurtă durată și furtuni în zonele vestice, nordice și montane. Sunt posibile furtuni cu grindină. Sâmbătă, vântul va bate dinspre..
Ministrul de Externe Gheorg Gheorghiev s-a întâlnit cu ambasadorii și diplomații din statele membre ale UE, SUA, Canada, Marea Britanie și Elveția în..
Tenismanul bulgar Grigor Dimitrov s-a calificat în turul trei de la Wimbledon. În turul al doilea al turneului, Dimitrov l-a învins pe francezul Corentin..