86,4% dintre bulgari susțin protestele tinerilor medici și specialiști din domeniul medical care cer salarii mai mari, în timp ce doar 7,3% nu sunt de acord. 5,8% nu erau la curent cu această problemă, iar un procent mic au declarat că le este greu să răspundă.
Acestea sunt rezultatele unui sondaj telefonic independent realizat de agenția sociologică Myara între 12 și 16 iunie 2025. Sondajul a chestionat 800 de cetățeni bulgari adulți pentru a evalua atitudinea lor față de diferite tipuri de proteste din țară în ultimele săptămâni.
Potrivit reprezentanților agenției Myara, rezultatele arată că publicul susține practic în unanimitate cererile tinerilor medici.
Opiniile cu privire la protestele împotriva aderării Bulgariei la zona euro sunt mult mai împărțite, cu o majoritate clară în favoare: 56,3% susțin protestele, în timp ce 36,2% nu le susțin. 3,8% nu erau suficient de familiarizați cu problema pentru a-și forma o opinie, iar 3,7% au recunoscut că nu pot judeca.
Redactor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Copiii vor putea raporta dacă ei sau colegii lor devin victime ale violenței prin intermediul aplicației mobile CyberKidz Patrol, a anunțat ministrul Social Borislav Guțanov. Aceasta va fi disponibilă pentru descărcare la începutul lunii octombrie...
Agenția Antidrog a SUA, în cooperare cu Ministerul de Interne, a organizat un training de două zile în Bulgaria pentru a îmbunătăți capacitatea Bulgariei de a detecta și neutraliza traficul de fentanil și alte opioide sintetice, a raportat BGNES...
La sfârșitul lunii februarie a acestui an, Radio Național Bulgar a anunțat un concurs de eseuri destinat elevilor și studenților din diaspora bulgară din Ucraina și Moldova. Copiii au scris pe tema „Dacă ar fi posibil, ce personalitate istorică bulgară..
Joi, Parlamentul va vota cea de-a cincea moțiune de cenzură împotriva cabinetului Jeliazkov Votul asupra celei de-a cincea moțiuni de cenzură împotriva..
Nava militară de cercetare bulgară „Sf. Chiril și Metodiu” (NIK 421) va porni în cea de-a patra călătorie către Antarctica pe 7 noiembrie 2025. Acest..
Ambasada Bulgariei în Republica Arabă Egipt și Republica Sudan și conducerea Școlii Bulgare „Sfinții Chiril și Metodiu” din Cairo invită compatrioții..