O persoană a fost arestată de poliție pentru huliganism în timpul protestului în apărarea levului bulgar organizat de partidul Renaștere, care a avut loc în această după-amiază la Sofia, a informat poliția. Un alt protestatar a fost luat de poliție, dar a fost eliberat, a informat reporterul BNR Nikolay Hristov.
Protestul din fața clădirii parlamentului împotriva introducerii euro a devenit tensionat pentru scurt timp după ce oamenii au încercat să ajungă la intrarea în clădire. În timpul demonstrației, un polițist a leșinat din cauza căldurii și a primit asistență medicală. Protestul s-a încheiat cu un marș către clădirea BNT, sub sloganul „Vrem aer”.
Organizatorii au anunțat că sâmbătă, 5 iulie, la ora 19:00, va avea loc un nou protest. Protestatarii cer organizarea unui referendum privind adoptarea monedei euro, precum și demisia guvernului.
Redactor: Miglena Ivanova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: BTA
Astăzi este o zi istorică pentru Bulgaria. Acesta a fost mesajul transmis jurnaliștilor de către comisarul european pentru economie și productivitate, Valdis Dombrovskis, înainte de începerea reuniunii Consiliului UE, care urmează să voteze deciziile..
Deciziile finale privind aderarea Bulgariei la zona euro la 1 ianuarie anul viitor sunt votate astăzi de Parlamentul European la Strasbourg și de Consiliul UE la Bruxelles, după un proces care a durat zeci de ani. Bulgaria a depus cererea de aderare la..
Miniștrii de finanțe din Eurogrup au confirmat luni că cursul de schimb euro-lev va rămâne neschimbat după aderarea Bulgariei la zona euro. Anunțul a fost făcut de președintele Eurogrupului, Paschal Donohoe. Astăzi, Parlamentul European de la Strasbourg..
Miniștrii de finanțe din Eurogrup au confirmat luni că cursul de schimb euro-lev va rămâne neschimbat după aderarea Bulgariei la zona euro. Anunțul a fost..
Cu 531 de voturi pentru, 69 împotrivă și 79 abțineri, Parlamentul European a aprobat aderarea Bulgariei la zona euro la 1 ianuarie 2026. Acest lucru..
Consiliul UE pentru afaceri economice și financiare (ECOFIN) a aprobat în unanimitate cele trei acte finale care permit aderarea Bulgariei la zona euro...