Investiția de 42 de milioane de euro va fi utilizată pentru producția de endoscoape 3D și componente micro-optice pentru sistemele da Vinci
Un lider mondial în producția de echipamente chirurgicale robotizate și minim invazive a deschis oficial o nouă fabrică în Pârvomai, provincia Plovdiv, ca parte a planului său de expansiune în Europa, relatează BNR Plovdiv.
Noua unitate a companiei americane Intuitive's din provincia Plovdiv va produce endoscoape 3D și componente micro-optice pentru sistemele da Vinci, o platformă chirurgicală robotizată utilizată de aproape 90.000 de chirurgi din întreaga lume.
Aceasta este prima unitate a companiei în Bulgaria și a treia în Europa, după Germania. Investiția se ridică la 42 de milioane de euro.
”Bulgaria se remarcă prin capacitatea sa consacrată în domeniul producției optice, locația strategică și accesul fiabil la talente în inginerie”, a subliniat Harald Haigis, directorul general al companiei pentru Europa.
Unitatea are deja peste 110 angajați, iar acest număr ar putea crește până la 300.
Editor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Bulgarii consumă mai puțină pâine, brânză și legume, dar mai multe fructe, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Statistică privind consumul gospodăriilor în al treilea trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a..
În ceea ce privește Lukoil, furtuna, mai degrabă, a trecut, însă încă există riscuri, a declarat vicepremierul Tomislav Doncev la bTV. El a subliniat trei riscuri pentru guvern în legătură cu viitorul rafinăriei petroliere Lukoil din Burgas. Primul este..
Intermediari bulgari au fost identificați ca unele dintre verigile de legătură într-o investigație privind o schemă internațională de spălare a banilor rusești. BGNES citează date ale Intelligence Online, potrivit cărora două companii de brokeraj din..