Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Ivan Ivanov triumfă la Wimbledon: „Sentimentul este unic!”

Foto: AP/BTA

Explozie de bucurie pentru tenisul bulgar! Ivan Ivanov, în vârstă de doar 16 ani, a cucerit titlul la simplu juniori la Wimbledon, după o serie de șase victorii consecutive fără să piardă vreun set. În finală, talentatul sportiv format la academia lui Rafael Nadal l-a dominat categoric pe americanul Ronit Karki, impunându-se cu 6:2, 6:3, după numai 57 de minute de joc.

Grație acestui parcurs impresionant, Ivanov a urcat pe primul loc în clasamentul mondial la juniori, potrivit anunțului oficial al Federației Bulgare de Tenis. „Să am privilegiul de a juca pe terenul nr. 1 în finala de la Wimbledon este ceva unic pentru mine și chiar nu mă așteptam”, a declarat cu emoție Ivanov într-un interviu pentru site-ul federației.

Tânărul bulgar a dezvăluit că cea mai grea confruntare a turneului a fost în semifinala împotriva germanului Max Schönhaus, unde a avut nevoie de nervi de oțel pentru a închide meciul cu 7:6(7), 7:6(5). Astfel, și-a luat revanșa după înfrângerea suferită în fața aceluiași adversar în semifinalele de la Roland Garros, în iunie.

Următorul obiectiv al noului lider mondial este clar: US Open.

Până acum, singurul titlu la Wimbledon obținut de Bulgaria la juniori îi aparținea lui Grigor Dimitrov, care triumfa în 2008 – anul în care s-a născut Ivan Ivanov.

Un alt nume promițător din tenisul bulgar, Alexander Vassilev, a avut la rândul său un parcurs remarcabil, oprindu-se în semifinale după un meci intens cu același Ronit Karki, scor 7:5, 4:6, 2:6.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Echipele bulgare de fotbal: două remize și o înfrângere în competițiile europene

Formațiile bulgare au obținut două egaluri fără goluri și au suferit o înfrângere în actuala etapă a cupelor europene. La Sofia, „Levski” și „Sporting Braga” au încheiat 0-0 în prima manșă a turului doi preliminar din Europa League. Gazdele au reușit..

publicat în 25.07.2025 la 13:15

Vasil Radev ne-a lăsat moștenire „3 secunde de aur”

O plimbare prin centrul fierbinte al Sofiei și descoperirea gloriei sportive de neuitat a Bulgariei — exact asta se poate întâmpla oricui trece prin unul dintre parcurile emblematice ale capitalei, Crystal Garden. Până pe 5 august, aici se desfășoară..

publicat în 24.07.2025 la 16:15

„Ludogorets” și „Rijeka” au remizat 0-0 în turul preliminar al Ligii Campionilor

„Ludogorets” a obținut un rezultat de egalitate, 0-0, în deplasare la „Rijeka”, în primul meci din turul preliminar al Ligii Campionilor, în fața a 8000 de spectatori. Deși au reușit să mențină scorul alb, jocul echipei bulgare a fost departe de..

publicat în 23.07.2025 la 12:30