Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Președintele Rumen Radev: În Bulgaria avem o democrație de fațadă

Foto: BTA

Într-o discuție cu jurnaliștii, președintele Rumen Radev a comentat tensiunile din societate din ultimele luni, protestele împotriva euro și starea justiției în țară.

„Alfa Research”: Coaliția de guvernare pierde teren

„Piețele sunt pline. Bulgarii protestează împotriva refuzului de a organiza un referendum și de a adopta euro fără condițiile și pregătirea necesare. Mii de oameni protestează și împotriva justiției selective, când organele de drept investighează opoziția într-un mod scandalos, dar păstrează tăcerea când vine vorba de partidele de la putere”, a declarat președintele Radev în timpul unei vizite la fabrica militară „Arsenal” din Kazanlak, unde s-a întâlnit cu conducerea și s-a familiarizat cu perspectivele de dezvoltare ale fabricii.

Rumen Radev a declarat că imediat după publicarea raportului privind pregătirea Bulgariei pentru aderarea la zona euro, statisticile au înregistrat o creștere a prețurilor. În prezent, colectarea veniturilor bugetare este în mare măsură deficitară, investițiile se află la un nivel record de scăzut, iar producția industrială este în declin, a declarat președintele. 

În ceea ce privește arestarea primarului din Varna, Blagomir Koțev, el a declarat: „Este evident pentru toată lumea că avem o democrație de fațadă, că guvernul este un sprijin pentru duo-ul Peevski-Borisov și că justiția este selectivă”.

Curtea de Apel din Sofia menține în arest primarul din Varna, Blagomir Koțev

Mii de oameni protestează la Sofia în apărarea primarului din Varna și împotriva justiției selective

Proteste în Bulgaria și în toată Europa în sprijinul primarului arestat din Varna, Blagomir Koțev 

Editare: Miglena Ivanova

Traducere și publicare: Vlad Mitev

Foto: BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

După tensiuni în „triunghiul puterii”, bugetul pentru 2026 a fost înghețat

Cu câteva minute înainte ca Adunarea Națională să înceapă a doua și ultima lectură a bugetului de stat pentru 2026, liderul celei mai mari forțe parlamentare, GERB-SDS, Boiko Borisov, a oprit procedura, returnând proiectul de lege pentru revizuire cu..

publicat în 27.11.2025 la 14:45

Întreprinderile de stat vor combate corupția prin introducerea unui „responsabil cu integritatea”

Parlamentul bulgar a introdus o nouă obligație pentru întreprinderile de stat: implementarea unor sisteme de gestionare a riscului de corupție, care includ desemnarea unui responsabil cu integritatea.  Măsura este recomandată de Organizația pentru..

publicat în 27.11.2025 la 12:30

Bulgaria se confruntă cu ploi abundente și temperaturi mai scăzute

Joi, temperaturile minime vor varia între 3° și 19°C, în zonele estice ajungând la 15-19°C, iar în Sofia la aproximativ 6°C. Ziua va fi înnorată, cu precipitații abundente. Se așteaptă precipitații abundente în regiunile vestice în timpul nopții și în..

publicat în 26.11.2025 la 20:00