Un festival al vinului și al băuturilor spirtoase așteaptă turiștii din Burgas la sfârșitul săptămânii. În Centrul Internațional de Congrese, în perioada 25-27 iulie, va avea loc pentru a treisprezecea oară Wine and Spirits Fest Burgas – cel mai mare eveniment dedicat vinului de pe litoralul sudic al Mării Negre.
Evenimentul reunește într-un singur loc crame boutique din întreaga lume, care își vor etala selecțiile de vinuri și băuturi spirtoase. Vizitatorii vor avea ocazia să deguste produsele prezentate și să le achiziționeze pe cele care le-au cucerit gusturile. Festivalul se va încheia cu un moment de gală, când un juriu va evalua băuturile expuse și va acorda premii celor mai impresionanți producători.
Cunoscătorii de vinuri de calitate și băuturi spirtoase pure sunt invitați să se bucure de selecția atent aleasă a expozanților, transmit organizatorii.
Atacurile israeliene asupra spitalului Nasser din Gaza au ucis cel puțin 15 persoane, printre care patru jurnaliști, a raportat Reuters, citând autoritățile palestiniene din domeniul sănătății. Medicul bulgar Milena Anghelova-Ci lucrează ca..
O bulgăroaică din Bolgrad, regiunea Basarabia de Sud, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025” Bulgăroaica din Basarabia, Maria Jeliaskova, din Bolgrad, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025”, a anunțat Agenția Executivă pentru Bulgarii din..
O dubă care transporta 24 de migranți, condusă de un șofer bulgar, a fost interceptată noaptea trecută în apropierea satului Lozeneț (municipalitatea Țarevo), a declarat pentru bTV șeful Direcției Generale a Poliției de Frontieră, Anton Zlatanov. O dubă..
O dubă care transporta 24 de migranți, condusă de un șofer bulgar, a fost interceptată noaptea trecută în apropierea satului Lozeneț (municipalitatea..
Cel de-al 32-lea Festival Național al Karakacеanilor a avut loc în zona „Karandila”, lângă orașul Sliven, pe 23 august. Evenimentul ea fost organizat de..
Atacurile israeliene asupra spitalului Nasser din Gaza au ucis cel puțin 15 persoane, printre care patru jurnaliști, a raportat Reuters, citând..