Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Procesul de înscriere pentru inițiativa „Eu aleg Bulgaria” începe în septembrie

Foto: BTA

”Cel puțin 870 de persoane ar putea beneficia de inițiativa ”Eu aleg Bulgaria”, care are ca scop atragerea acestora înapoi în Bulgaria din străinătate. Majoritatea dintre ei se vor întoarce probabil împreună cu familiile lor”, a declarat Natalia Efremova, viceministru al Muncii și Politicii Sociale, într-un interviu acordat BTA. Se preconizează că 1.170 de persoane vor beneficia de măsurile care asigură locuri de muncă și sprijin pentru a trăi într-un oraș cu mai puțin de 50.000 de locuitori, a adăugat Natalia Efremova. Măsura este finanțată din Programul de dezvoltare a resurselor umane. Înscrierile vor începe în septembrie.

”Prin inițiativa ”Eu aleg Bulgaria”, am încercat să acoperim o mare parte din procesul și organizarea mutării unei persoane – de la transportul bunurilor gospodărești până la stabilirea într-un nou loc și găsirea unui loc de muncă. Am luat în considerare chiar și adaptarea membrilor familiei care nu sunt cetățeni bulgari, dar doresc să găsească un loc de muncă aici”, a explicat viceministrul Efremova.

Pentru a putea beneficia de sprijin, solicitanții trebuie să îndeplinească una dintre cele două condiții: fie să fi locuit în străinătate în ultimele 18 luni, fie să fi absolvit recent studiile în străinătate.

Editat de Ivo Ivanov

Publicat și tradus de Vlad Mitev

Foto: BTA




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Olanda, destinația preferată a studenților bulgari

Pentru anul universitar 2025/2026, Olanda, Austria, Germania, Italia și Spania se află în topul preferințelor tinerilor bulgari care aleg să studieze în străinătate. Informația a fost făcută publică de Nikolay Hristanov, în cadrul ediției de toamnă a..

publicat în 01.10.2025 la 08:30

Bulgaria în fruntea listei țărilor UE în ceea ce privește decesele cauzate de boli cardiovasculare

Bulgaria în fruntea listei țărilor UE în ceea ce privește decesele cauzate de boli cardiovasculare Regiunea sud-centrală a Bulgariei este regiunea UE cu cea mai mare rată de mortalitate din cauza bolilor sistemului cardiovascular – 66,2% din totalul..

publicat în 30.09.2025 la 18:00

Sancțiuni efective, începând cu 8 octombrie 2025, pentru comercianții care nu respectă legea privind euro

Începând cu 8 octombrie 2025, vor fi aplicate sancțiuni efective comercianților care nu respectă prevederile legii privind adoptarea euro în Bulgaria. Perioada de adaptare, în care autoritățile emit doar avertismente, este pe cale să expire. Comisia..

publicat în 30.09.2025 la 17:15