Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Vântul puternic propagă incendiile forestiere în Munții Pirin

Foto: Facebook / Velislav Sendrev

Pompierii și voluntarii au reușit să salveze satul Ploski, din regiunea Sandanski, de marele incendiu care face ravagii de cinci zile în partea de vest a Munților Pirin. Marți, în jurul orei 23:30, a început evacuarea a 500 de locuitori. O parte dintre aceștia s-au dus la rude și apropiați, iar alții au fost cazați în sala de sport din orașul Sandanski. Le-au fost asigurate hrană și apă.

Mulți bărbați au rămas și au ajutat pompierii pentru a ține flăcările departe de case. Pe teren vor interveni din nou elicoptere, iar la prânz este așteptată participarea a două avioane suedeze.

Comisarul-șef Alexander Dzhartov, directorul Direcției pentru Siguranță la Incendii, a anunțat că miercuri în țară vor acționa șase elicoptere pentru stingerea incendiilor. Până acum, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, au sosit cinci elicoptere din Ungaria, Slovacia, România și Franța.

Satul Lilanovo, vecin cu Ploski, nu este deocamdată atât de amenințat, însă și acolo un buldozer creează culoare de protecție pentru a preveni pătrunderea flăcărilor către case, a declarat pentru BNR primarul orașului Sandanski, Atanas Stoyanov.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierea câștigătorilor a trei concursuri pentru bulgarii din străinătate

Astăzi, la ora 13:30, la Palatul Copiilor din Sofia, Agenția Executivă pentru Bulgarii din Străinătate (AEB) va organiza o ceremonie solemnă de premiere a câștigătorilor a trei concursuri internaționale tradiționale dedicate copiilor și tinerilor din..

publicat în 07.08.2025 la 10:30

Vremea va rămâne caldă, cu averse locale în zona montană

Joi, temperaturile minime vor varia între 14 și 22 °C, atingând o minimă de 14 °C în Sofia. Vremea va fi în mare parte însorită pe parcursul zilei, cu acoperire temporară de nori și averse scurte în zona montană. Vântul va fi slab până la moderat în..

publicat în 06.08.2025 la 19:15

Asociația bulgaro-macedoneană din SUA organizează „Balkanalia”

Asociația bulgaro-macedoneană ”Podkrepa” din Portland, Oregon, a lansat invitația la „Balkanalia”. Acesta va fi ”un weekend plin de muzică și dans în frumosul Angelos Campground de pe râul Sandy”. Evenimentul va avea loc de vineri, 29 august 2025, până..

publicat în 06.08.2025 la 14:00