De astăzi până duminică, satul Vetren din regiunea Silistra devine gazda unui eveniment aparte: Festivalul „Femeia Minunată”, o celebrare a feminității în toate formele și profunzimile sale. Numele festivalului a fost ales de artista bulgaro-franceză Emanuela Kalcheva-Dzhaima – cântăreață, violonistă și actriță – care este și inițiatoarea acestui demers cultural, potrivit agenției BTA.
Evenimentul este gândit ca o călătorie interioară, un spațiu de redescoperire și reconectare cu forța feminină. Participanții sunt invitați să se alăture atelierelor artistice inspiraționale, menite să vindece, să întărească și să dezvăluie emoțiile și energia interioară specific feminină. Programul cuprinde ateliere creative, spectacole de păpuși, reconstituiri ale tradițiilor populare și concerte susținute de Jaiima și îndrăgita interpretă de muzică populară Lina Topal.
Emanuela Kalcheva-Dzhaima, absolventă a Academiei Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică din Sofia, a trăit aproape trei decenii la Paris. În timpul pandemiei, a ales un nou drum și s-a stabilit la Cairo, unde predă muzică într-o școală internațională. Acum, prin acest festival, aduce înapoi acasă o viziune artistică profundă, cu ecouri universale.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Străinii adesea doresc să plătească în euro. Motivul este că pe produsele din magazinele din regiunea Kiustendil este deja indicat și prețul în moneda europeană, spun comercianții locali. Străinii – mai ales la benzinării, când alimentează combustibil –..
Miercuri, temperaturile minime vor varia între 3° C și 8° C, iar în Sofia vor fi în jur de 4° C. Vizibilitatea va fi redusă dimineața în văi și în zonele joase. În timpul zilei, vremea va fi predominant însorită, cu o creștere temporară a norilor, mai..
Moștenitorii legali ai persoanelor care și-au pierdut viața în timpul inundațiilor din regiunea Burgas la începutul lunii octombrie vor primi 15.000 de leva (7670 de euro), a decis guvernul, relatează BGNES. Suma necesară de 60.000 de leva (30.679 euro)..
Suspiciunile de fraudă pe scară largă cu fonduri UE într-un proiect de construire a unei ferme de midii în Marea Neagră – la sud-est de Capul Emine, în..
Adjunctul ministrului rus de externe, Aleksandr Grușko, a declarat că Moscova nu a purtat discuții privind survolul aeronavei prezidențiale a lui Vladimir..
Miercuri, temperaturile minime vor varia între 3° C și 8° C, iar în Sofia vor fi în jur de 4° C. Vizibilitatea va fi redusă dimineața în văi și în zonele..