Institutul de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologii (INSAIT), parte a Universității din Sofia (SU), va fi coorganizator al concursului Physics-IQ Challenge, potrivit unui anunț oficial al instituției academice.
Competiția va avea loc pe 19 octombrie, în cadrul Conferinței Internaționale de Viziune Computerizată (ICCV), găzduită în Hawaii, SUA. ICCV este considerat unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate inteligenței artificiale și viziunii computerizate.
Potrivit SU, Physics-IQ Challenge are ca scop testarea capacității modelelor generative de AI de a crea videoclipuri care să respecte legile fizicii din lumea reală.
Printre lectorii prezenți la eveniment se vor număra cercetători de prestigiu de la instituții de top, precum Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT), Universitatea din Washington, Universitatea din California, Berkeley, Universitatea din Texas, Austin, alături de alte centre academice de renume, transmite BTA.
Cu Ordinul „Pentru vitejie”, clasa a treia, a fost decorat postum bulgarul basarabean Gheorghi Dimov, originar din satul bulgăresc Vinogradovka, raionul Bolgrad. Distincția, acordată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, împreună cu o medalie..
Echipajul unui vas de marfă sub pavilion camerunez, alcătuit din zece marinari ucraineni, a fost salvat în urma unei operațiuni coordonate de Centrul Maritim de Coordonare din Varna, a declarat șeful acestuia, Rumen Nikolov. Nava „EILEEN” s-a scufundat..
Până pe 10 octombrie, dragorul de mine bulgar Shkval și navele din Grupul de luptă împotriva minelor din Marea Neagră participă la exercițiul multinațional Poseidon-25 , a anunțat Ministerul Apărării. A șaptea activare a Grupului de luptă împotriva..