Echipa națională de acrobație aeriană a României, „Șoimii României”, va participa la un spectacol aerian organizat în cadrul festivalului SPICE Music, care va avea loc în Burgas, Bulgaria. Evenimentul este programat pentru data de 8 august, între orele 20:00 și 20:30, în zona Gării Maritime.
Demonstrația aeriană face parte din programul ediției din acest an a festivalului și marchează aniversarea a 20 de ani de la înființarea întreprinderii de stat „Infrastructura portuară”.
Spectacolul va include cinci avioane de tip „Extra 300”, pilotate de membri ai Aeroclubului României, organizație cu o istorie de peste 100 de ani și recunoaștere internațională în domeniul acrobației aeriene.
Spectatorii vor putea urmări demonstrația din mai multe puncte ale orașului, inclusiv Plaja Centrală și podul din Grădina Maritimă. Potrivit organizatorilor, spectacolul aerian va avea loc imediat după începerea programului festivalului.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Cu doar 24 de ore înainte de eliminarea controalelor la frontiera dintre Bulgaria și România, 13 migranți ilegali au fost descoperiți de polițiștii de frontieră din Calafat, în timpul unei verificări de rutină a unui camion, duminică, 29 iunie, potrivit..
Echipa Spitalului Universitar Multiprofil pentru Tratament Activ și Urgențe (UMBALSM) „N. I. Pirogov” a oferit o nouă șansă la viață pentru trei pacienți din România, a anunțat Agenția Executivă „Supraveghere Medicală”. Donarea a fost posibilă datorită..
Opera din Ruse va reprezenta Bulgaria la prestigiosul Bucharest Opera Festival cu spectacolul de balet „Carmen”, programat pentru data de 19 iunie, de la ora 19:00, pe scena Operei Naționale din București. Evenimentul face parte din festivalul care are..