Începând din luna noiembrie, bancnotele și monedele euro vor putea fi cumpărate de către cetățeni și companii, înainte de intrarea oficială a Bulgariei în zona euro, programată pentru 1 ianuarie 2026.
Comercianții vor fi obligați să se aprovizioneze cu euro, pentru a putea oferi restul în moneda unică, anunță Banca Națională a Bulgariei. Până la data introducerii oficiale, aprovizionarea acestora va fi asigurată de bănci, însă bancnotele și monedele primite nu vor putea fi folosite înainte de momentul zero al trecerii la euro.
În prima lună după adoptarea monedei unice, leva și stotinki vor circula în paralel cu euro, dar restul se va oferi exclusiv în moneda europeană. Excepții vor fi permise doar în cazul unei lipse temporare de euro, însă plata și restul se vor face într-o singură monedă.
Automatele de autoservire — de la aparatele de cafea la cele de vânzare automată — vor accepta doar euro și eurocenți și vor restitui restul numai în aceste monede.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Relațiile diplomatice dintre China și Uniunea Europeană marchează o jumătate de secol – un parteneriat cu dimensiuni economice reale: „Comerțul dintre China și Europa a crescut de la 2,4 miliarde la aproape 786 de miliarde de dolari, iar în prezent..
Comisia pentru Protecția Concurenței a solicitat informații de la Ministerul Energiei în cadrul unei anchete privind posibile încălcări ale legislației naționale și europene în domeniul concurenței de către „Lukoil Neftohim Burgas“ și „Lukoil-Bulgaria“,..
Calitatea de membru al Uniunii Europene și viitoarea adoptare a monedei euro sprijină instituțiile din Bulgaria și consolidează reziliența guvernării. Cu toate acestea, corupția continuă să fie o provocare majoră, se arată în cel mai recent raport..
Datele preliminare ale Institutului Național de Statistică (INS) din Bulgaria arată o creștere a ocupării forței de muncă cu 1,3% în perioada martie-iunie..
La o masă rotundă la Universitatea Națională de Economie din Sofia, experți vor căuta astăzi soluții la problema variolei ovine și caprine din țară...
Numărul companiilor care solicită licențe pentru activități legate de arme de la Comisia pentru Controlul Exporturilor și Neproliferarea Armelor de..