Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Delicatese și tradiții bănățene, la festivalul din satul Asenovo

Foto: FB/banatskivkusotii

Sâmbătă, 16 august 2025, satul Asenovo din comuna Nikopol a găzduit cea de-a paisprezecea ediție a Festivalului internațional culinar și folcloric „Delicatese din Banat – tradițiile satului meu”. Manifestarea a fost organizată de Centrul Cultural „Petar Parčević 1927” din Asenovo, în colaborare cu municipalitatea Nikopol.

Festivalul a avut ca scop promovarea și conservarea tradițiilor culinare și culturale ale diferitelor localități și comunități etnice. Vizitatorii au putut admira expoziții gastronomice, demonstrații live de gătit și spectacole de folclor, cu costume tradiționale și dansuri autentice.

În piața satului s-au preparat în aer liber mâncăruri tradiționale bănățene, iar participanții au avut ocazia să urmărească procesul de gătire și să deguste preparatele. Pe scena din fața căminului cultural au evoluat interpreți de muzică și dans popular, spre încântarea publicului.

Un moment inedit al ediției a fost competiția de curățat și tăiat ceapă, desfășurată sub deviza sugestivă „Prin lacrimi spre victorie”.

Programul festivalului s-a desfășurat între orele 09:00 și 13:30.

Bulgarii din Banat, comunitate catolică de origine bulgară, au părăsit țara în perioada dominației otomane, stabilindu-se în regiunea Banat. După eliberarea Bulgariei, o parte dintre ei s-au reîntors în patria lor.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Șase țări europene ajută Bulgaria să combată incendiile

Săptămâna trecută, Grecia, Spania, Bulgaria, Muntenegru și Albania au activat Mecanismul UE de protecție civilă pentru a le ajuta să facă față incendiilor forestiere, multe dintre acestea având loc simultan în întreaga Europă, a anunțat Comisia..

publicat în 14.08.2025 la 17:45

Serviciile secrete bulgare au destructurat o rețea de trafic de droguri între Spania și Turcia

O grupare criminală organizată care trafică droguri din Spania și Olanda către Turcia a fost destructurată de Agenția Națională pentru Securitate (DANS) și Direcția Generală pentru Combaterea Criminalității Organizate (GDBOP). Liderul grupării și cinci..

publicat în 14.08.2025 la 17:00

PIB-ul Bulgariei crește cu 3,1% în ultimele trei luni

În al doilea trimestru al anului 2025, produsul intern brut (PIB) al Bulgariei a crescut cu 3,1% față de al doilea trimestru al anului precedent și cu 0,7% față de primul trimestru al anului 2025, potrivit datelor NSI, informează BGNES. Conform..

publicat în 14.08.2025 la 14:45