Un comunicat al Institutului pentru Siguranță Rutieră, transmis presei, arată că în Bulgaria riscul să mori pe șosea este de 2,5 ori mai mare decât media Uniunii Europene.
Datele pentru luna iulie și primele zile din august arată că numărul victimelor accidentelor rutiere nu a scăzut față de anul trecut, iar în august chiar este mai mare.
În documentul institutului se subliniază că lipsesc rezultate vizibile în domeniul siguranței rutiere, rezultate cerute în urmă cu trei luni de premierul Rosen Jeliazkov.
Directorul instituției, Bogdan Milchev, recomandă ca eforturile autorităților responsabile să fie îndreptate urgent către remedierea deficiențelor din organizarea activității lor, avertizând că în societate persistă senzația unei lipse sistematice de responsabilitate.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Cetățenii bulgari cu acuzații penale vor fi expulzați din Marea Britanie fără dreptul de a contesta decizia înainte de expulzare. Bulgaria se numără printre cele 15 țări adăugate la un sistem denumit „Deportare imediată, apel ulterior”, a raportat BNR..
Președintele Rumen Radev a retrimis spre reexaminare în parlament modificările aduse Legii privind proprietatea statului, a anunțat secretariatul de presă al instituției. Modificările au fost adoptate pe 31 iulie 2025, în ultima zi lucrătoare înainte de..
Bulgarii ocupă locul al treilea între 30 de țări europene în ceea ce privește durata vieții în stare bună de sănătate, potrivit datelor Eurostat. Ei trăiesc în medie 68,6 ani în stare bună de sănătate, țara fiind depășită la acest indicator, de Malta..
Pe terenul extrem de dificil și stâncos de deasupra satului Ploski, cu o înclinație de peste 70 de grade, a fost stins aseară și al treilea focar al..
Sâmbătă, 16 august 2025, satul Asenovo din comuna Nikopol a găzduit cea de-a paisprezecea ediție a Festivalului internațional culinar și folcloric..