De sărbătoarea Adormirii Sfântului Ioan de Rila, Patriarhul Bulgariei și Mitropolitul Sofiei, Daniil, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rila.
În ajunul sărbătorii, patriarhul s-a închinat la moaștele ocrotitorului poporului bulgar și a săvârșit vecernia în așezământul monahal. La finalul slujbei, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să se roage Sfântului Ioan de la Rila „să mijlocească înaintea Domnului ca să ne sprijine pe drumul nostru, să ne întărească credința, să ne întărească evlavia și să putem transmite credința și evlavia ortodoxă celor care vin după noi.”
Sfântul Ioan de la Rila, întemeietorul Mănăstirii Rila, este prăznuit de mai multe ori în cursul anului: pe 18 august, ziua adormirii sale în 946, pe 19 octombrie, când moaștele sale au fost aduse la Sredets (Sofia), și pe 1 iulie, când au fost reîntoarse din Târnovo la mănăstirea sa din Munții Rila.
Pe 10 mai 2025 marcăm 72 de ani de la restaurarea Patriarhiei Bulgare, a cărei existență a luat sfârșit la sfârșitul secolului al XIV-lea, când Bulgaria a căzut sub cinci secole de dominație otomană. Eforturile de restaurare au început în Renaștere. În..
„ Felicitări noului papă Leon al XIV-lea! Să lucreze cu înțelepciune și devotament pentru o lume mai pașnică și pentru dialog între toți ”, a scris premierul Rosen Zhelyazkov pe rețeaua „X” cu ocazia alegerii noului șef al Vaticanului și al comunității..
Expoziția „Frumusețea spiritului ortodox: cărți vechi și gravuri valoroase din biblioteca Mănăstirii Rila (sec. XVI-XIX)” se deschide astăzi la Biblioteca Națională „Sf. Sf. Chiril și Metodiu”, informează Patriarhia Bulgară. Evenimentul este organizat..