În cel mult două luni, la Haskovo va fi finalizat un heliport destinat spitalului județean, transmite BTA.
Platforma va avea o suprafață de 900 de metri pătrați și va fi construită în curtea Spitalului Multidisciplinar de Stat din Haskovo, una dintre cele 20 de unități medicale de stat care au primit finanțare de la Ministerul Sănătății pentru amenajarea unor astfel de infrastructuri.
Terenul a fost ales pentru proximitatea față de cele două corpuri ale spitalului. Potrivit directorului unității, dr. Gheorghi Gelov, zona este deschisă și favorabilă aterizării elicopterelor, fiind amplasată chiar lângă clădirea unde funcționează secțiile de obstetrică-ginecologie, neonatologie, hematologie transfuzională și neurologie.
În prezent, pe șantier se află utilaje grele care compactează solul, iar în paralel a început trasarea drumului de acces ce va lega heliportul de stradă și de cele două corpuri ale spitalului.
Inundațiile din stațiunea Elenite au făcut trei victime Bulgaria a fost lovită vineri de condiții meteorologice severe, cu ninsori în vestul țării și ploi torențiale în est, a raportat agenția de știri bulgară BTA. Trei bărbați, dintre care doi..
Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei condamnă atacul asupra unei sinagogi din Manchester ”Suntem șocați și profund îndurerați de atacul atroce asupra unei sinagogi din Manchester, mai ales că a avut loc în ziua de Yom Kippur — cea mai sfântă zi..
Municipalitatea Burgas a declarat stare de urgență parțială până pe 6 octombrie 2025. Primarul Dimitar Nikolov a declarat că, dacă va fi necesar, se vor efectua evacuări în zonele cele mai afectate de precipitațiile abundente. Măsura a fost introdusă din..
Un cetățean bulgar, membru al flotei de ajutor umanitar către Gaza, se află printre cei reținuți de Israel, potrivit unei postări pe contul oficial de..
Sistemul european de alertă în caz de inundații (EFAS) a emis o avertizare privind complicații preconizate în Bulgaria pe data de 3 octombrie 2025...
Nu se așteaptă schimbări semnificative ale vremii în următoarele 24 de ore. Cerul va rămâne înnorat, cu precipitații abundente și, în multe zone, ploi..