Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Sylvie Vartan este invitată specială la cea de-a 11-a ediție a CineLibri

Foto: Editura Colibri

Una dintre iconele muzicii franceze cu rădăcini bulgare, Sylvie Vartan, va sosi la Sofia în octombrie ca invitată specială la cea de-a 11-a ediție a CineLibri, potrivit organizatorilor Festivalului Internațional de Film și Literatură. Cântăreața și-a luat rămas bun de la fanii bulgari cu două mari concerte în 2018, la Sofia și Varna, și de atunci nu a mai făcut apariții publice în Bulgaria, amintesc organizatorii.

Sylvie Vartan va sosi la Sofia pe 24 octombrie 2025 pentru ceremonia de decernare a premiilor și va înmâna personal premiul onorific pentru întreaga carieră și contribuția la cinematografie unei alte vedete internaționale importante, regizoarea Agnieszka Holland.

A doua zi, Sylvie Vartan va prezenta filmul documentar al regizorului Gheorghi Toșev, Sylvie Vartan. Din iubire, dedicat vieții și parcursului său creativ. Pe 26 octombrie 2025, în prezența Sylviei Vartan și a lui Roland Perez, va avea loc premiera oficială a filmului de comedie-dramă „Mama și miracolul vieții” al regizorului Ken Scott. Filmul, o coproducție franco-canadiană, recreează povestea adevărată a lui Perez, așa cum a fost ea povestită de el în cartea „Mama Mea, Dumnezeu și Sylvie Vartan”. Leila Bekhti joacă rolul principal, alături de Jonathan Cohen, Joséphine Japy și Sylvie Vartan însăși, a cărei prezență pe ecran este marcată de un farmec și o finețe excepționale. Filmul a înregistrat cele mai mari încasări la box-office în Franța de la începutul anului.

Sylvie Vartan are două cărți publicate în bulgară – „Mama...” și „Cuvânt pentru Cuvânt ”, mărturisiri despre puterea iubirii și curajul oamenilor obligați să trăiască în exil. Evenimentele vor include discuții cu publicul și o sesiune de autografe. Echipa CineLibri a anunțat astăzi oficial începerea vânzării biletelor pentru premiera filmului „Mama și miracolul vieții”. Numărul de locuri este limitat.

În comunicatul său de presă, CineLibri reamintește pe scurt biografia Sylviei Vartan.

Cântăreața și actrița de renume mondial s-a născut în satul Iskreț, regiunea Sofia, dar la vârsta de 7 ani s-a mutat cu familia în Franța. A studiat intens limba franceză timp de câțiva ani și, la vârsta de 17 ani, a înregistrat prima sa melodie cu ajutorul fratelui său, producătorul muzical Eddie Vartan. Acesta a fost începutul carierei sale strălucite și de lungă durată pe scena rock, pop și jazz, însoțită de turnee memorabile în întreaga lume și apariții iconice în filme și teatru. Numele ei este asociat cel mai adesea cu stilul „ye-ye”. Împreună cu Johnny Hallyday, cu care a fost căsătorită timp de 15 ani și cu care are un fiu, au devenit „cuplul de aur” al Franței și au obținut un succes fenomenal. Johnny Hallyday însuși i-a dăruit Sylviei piesa La plus belle pour aller danser, care s-a bucurat de o enormă popularitate în Bulgaria. În timpul spectacolelor din țara natală, legendara cântăreață nu omite niciodată să interpreteze La Maritza, care are un motiv autobiografic – abordează tema dureroasă a emigrației și a nostalgiei pentru patria natală.

Cinelibri 2025 este realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii, Ministerului Turismului, Agenției Executive a Centrului Național de Film, precum și al administrațiilor municipale din Sofia, Plovdiv, Burgas, Veliko Tarnovo, Gabrovo și în parteneriat cu Biblioteca Regională Zahari Kneajeski, Stara Zagora.

CineLibri face parte din calendarul evenimentelor culturale ale municipalității Sofia pentru 2025, cu sprijinul financiar al Fondului Național pentru Cultură în cadrul programului Festivaluri 2024.

Editor: Darina Grigorova

Versiune în limba română: Vlad Mitev 

Foto: Editura Kolibri




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Festivalul unic de operă și balet din Stara Zagora începe pe 21 noiembrie 2025

Unul dintre cele mai importante evenimente din calendarul cultural al Bulgariei – Festivalul de Operă și Balet din Stara Zagora – începe, conform tradiției, cu o premieră susținută de gazdele de la Opera din Stara Zagora. Pe 21 și 22 noiembrie, prima..

publicat în 20.11.2025 la 08:30

Tineri bulgari din Republica Moldova, oaspeți la aniversarea Universității din Ruse

Echipa Centrului de Tineret „Vasil Levski” din Taraclia, împreună cu studenți ai Universității din Ruse „Angel Kâncev”, filiala din orașul Taraclia, Republica Moldova, au participat la festivitățile dedicate jubileului de 80 de ani ai Universității din..

publicat în 19.11.2025 la 16:30

„Bansko Film Fest” adună iubitorii de aventură și sporturi extreme

Stațiunea montană Bansko devine capitala culturii montane, a aventurilor și a călătoriilor, prin filme, expoziții și prezentări care povestesc despre limitele posibilităților umane. Acolo, în zece locații, între 19 și 23 noiembrie, va avea loc „Bansko..

publicat în 19.11.2025 la 09:30