Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele Rumen Radev efectuează o vizită de două zile în Germania

Foto: BNT-arhivă

În perioada 27-28 august, președintele Rumen Radev va efectua o vizită de lucru în Germania. La Berlin, el se va întâlni cu omologul său, președintele Frank-Walter Steinmeier.

La invitația lui Armin Papperger, directorul general al Rheinmetall, cel mai mare contractor european din domeniul apărării, Radev va participa la ceremonia oficială de inaugurare a unei fabrici de înaltă tehnologie din Unterlüß, Saxonia Inferioară.

Vizita șefului statului bulgar este o continuare a întâlnirii dintre Radev și Papperger din cadrul Conferinței de securitate de la München din februarie anul acesta, la care au fost identificate domenii specifice de investiții și cooperare industrială cu industria de apărare și știința bulgară. Ca urmare a acestei întâlniri, Armin Papperger a vizitat Bulgaria în luna martie, la invitația președintelui bulgar, și a avut întâlniri cu reprezentanți de seamă ai industriei de apărare și ai puterii executive la președinție.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele bulgar așteaptă propuneri pentru ambasadori în capitalele importante

Președintele bulgar așteaptă propuneri pentru ambasadori în capitalele importante Tendința de a administra temporar ambasadele Bulgariei din întreaga lume nu ar trebui să devină o normă, așa cum este cazul în prezent. Acesta a fost apelul lansat de..

publicat în 25.08.2025 la 17:30

Jeliazkov și Sviridenko au discutat despre integrarea europeană a Ucrainei

Premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, a avut o videoconferință cu premierul Ucrainei, Iulia Sviridenko. În cadrul discuției, Jeliazkov a reafirmat sprijinul ferm și constant al Bulgariei pentru Ucraina în contextul războiului, subliniind că țara sa se..

publicat în 21.08.2025 la 12:45
Petar Dilov

Ministerul Economiei: Prețurile în leva și euro trebuie să fie afișate cu aceeași dimensiune

Prețurile trebuie afișate cu aceeași dimensiune a fontului pentru ambele monede, cu denumiri clare pentru consumator. Nu există nicio cerință privind ordinea în care trebuie scrisă moneda. Acest lucru a fost declarat de ministrul Economiei și Industriei,..

publicat în 15.08.2025 la 17:45