Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

O hartă interactivă arată poluarea cu petrol din Marea Neagră

Foto: greenpeace.org

Greenpeace Bulgaria a prezentat o hartă interactivă a poluării cu petrol din Marea Neagră, care arată că suprafața afectată ajunge la 820 de kilometri pătrați. Informațiile au fost obținute pe baza imaginilor satelitare și reflectă situația din ultimul an, perioadă în care au fost identificate 170 de scurgeri de petrol.

Cel mai grav incident s-a produs în apropiere de Capul Kaliakra, a declarat pentru BNR Martin Tomov, coordonatorul campaniei „Marea Neagră vie” a Greenpeace Bulgaria. El a atras atenția că numărul real al scurgerilor ar putea fi chiar mai mare, întrucât harta include doar cazurile confirmate ca fiind poluare cu petrol.

Potrivit lui Tomov, problema este una globală: apa de santină contaminată cu petrol și ulei de motor este deversată frecvent în mări și oceane, iar situația ar fi chiar mai gravă în Marea Mediterană. Aceste scurgeri au o peliculă irizată, asemănătoare cu un curcubeu, și deși dispar relativ repede – în decurs de o zi – ele lasă în urmă particule fine de petrol care continuă să afecteze ecosistemele marine.

Greenpeace subliniază că deversarea apei de santină este interzisă, însă lipsa controalelor și a sancțiunilor eficiente face ca fenomenul să rămână extins și greu de combătut.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Prețurile duble în euro și leva creează confuzie în rândul consumatorilor bulgari?

Începând cu 8 august 2025, este obligatorie indicarea prețurilor pentru toate bunurile și serviciile din Bulgaria în două monede – în leva bulgărească și în euro. Această obligație va rămâne valabilă pentru comercianți pe o perioadă de un an – până la 8..

publicat în 27.08.2025 la 17:00

Criza demografică din Bulgaria se adâncește

Procesul de îmbătrânire a populației bulgare continuă să se accentueze, arată Raportul 2023–2024 privind implementarea Strategiei naționale pentru îmbătrânirea activă (2019–2030), publicat de Ministerul Muncii și Politicii Sociale pentru dezbatere..

publicat în 27.08.2025 la 12:30

Temperaturile cresc până la nivelul normal pentru această lună

Miercuri va fi soare. Vor fi nori înalți împrăștiați peste regiunile vestice și nordice ale țării. Vântul va fi slab până la moderat, dinspre est. Temperaturile maxime vor fi între 27° și 32°C; în Sofia - în jur de 28°C. În munți va fi soare. Vântul va..

publicat în 26.08.2025 la 18:30