Bulgaria face acum parte din rețeaua globală a Consiliului pentru Administrarea Pădurilor (FSC) pentru gestionarea durabilă a pădurilor. Introducerea certificării FSC a fost inițiată acum peste 20 de ani de WWF Bulgaria. Din 2014, WWF Bulgaria conduce dezvoltarea unui standard național adaptat caracteristicilor pădurilor locale și legislației. Obiectivul principal al standardului este de a se asigura că veniturile din activitățile forestiere nu se obțin în detrimentul conservării naturii, al drepturilor lucrătorilor forestieri sau al mijloacelor de trai ale comunităților locale. Partenerul oficial FSC în Bulgaria este nou-înființata Asociație pentru Păduri Durabile, care reunește ONG-uri, producători și experți.
Aproape 50% din toate pădurile bulgare sunt deja certificate FSC. Peste 400 de companii, procesatori de lemn și comercianți sunt certificați pentru urmărirea lanțului de aprovizionare, asigurându-se că materialele pentru produsele lor finite provin din păduri certificate. Certificarea este voluntară și oferă acces la piețe mult mai mari. În plus, FSC acordă o atenție specială protecției împotriva dezastrelor, cum ar fi incendii, inundații și alunecări de teren.
Editat de Darina Grigorova
Publicat și tradus în limba română de Vlad Mitev
Foto: BTA
”Aproape un sfert din economia Bulgariei se află în sectorul gri – aproximativ 23-24%. Pe de altă parte, nu sunt suficiente fonduri pentru pensii, pentru tineri, pentru mame, pentru al doilea an de maternitate. Cum pot fi obținute fondurile atunci când o..
Guvernul a aprobat o procedură prin care transportul feroviar de călători din Bulgaria va fi deschis și pentru companii străine, începând cu 13 decembrie 2026. Contractele vor avea o durată de 12 ani, iar teritoriul țării a fost împărțit în trei regiuni..
În perioada ianuarie–iunie 2025, fluxul net de investiții străine directe în Bulgaria a ajuns la 848 milioane de euro (0,8% din PIB), înregistrând o scădere de 31,4 milioane de euro față de aceeași perioadă din 2024. Pentru luna iunie 2025, fluxul a..
Concernul german de apărare „Rheinmetall” și Bulgaria vor construi două fabrici militare pe teritoriul bulgar, în baza unei societăți mixte ce urmează a fi..
Guvernul bulgar a aprobat o majorare de 1,5 miliarde de leva (770 de milioane de euro) a bugetului Ministerului Energiei, a anunțat ministrul Jecio..
Începând cu 1 februarie 2026, cumpărăturile se vor face numai în euro După adoptarea euro în Bulgaria la 1 ianuarie 2026, salariile, pensiile și..