Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Pentru prima dată în 500 de ani, s-a ținut o liturghie pe Insula Sfântul Ioan, lângă Sozopol

Foto: Daniela Kostadinova

Pentru prima dată în 500 de ani, cântările Liturghiei Divine au răsunat printre ruinele mănăstirii medievale „Sfântul Ioan Botezătorul” de pe Insula Sfântul Ioan, lângă Sozopol. Evenimentul a fost organizat cu ocazia comemorării decapitării Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorită de Biserica Ortodoxă pe 29 august. Moaștele sfântului au fost descoperite pe insulă în 2010.

Slujba a început cu o procesiune liturgică de la Biserica Sfinților Chiril și Metodiu până la portul Sozopol, de unde credincioșii au fost transportați cu barca pe insulă. Liturghia a fost oficiată de mitropolitul Arseniy de Sliven. După slujbă, profesorul Kazimir Popkonstantinov, care a descoperit sfintele moaște, a fost distins cu cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Sliven – Ordinul Sfântului Demetrius de Sliven, clasa I.

Editat de Darina Grigorova

Publicat și tradus în limba română de Vlad Mitev

Foto: Daniela Kostadinova




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Patriarhul Daniil îi întâmpină pe bulgari cu ”Hristos a Înviat”

Exact la miezul nopții, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare Daniil a anunțat Învierea lui Hristos și i-a salutat pe bulgari cu „Hristos a Înviat” din Catedrala Sfântul Alexandru Nevski din Sofia. Laicii adunați în fața bisericii au răspuns cu strigătul..

publicat în 20.04.2025 la 09:15

Veliko Târnovo întâmpină Învierea lui Hristos în Cetatea Țareveț

Veliko Târnovo întâmpină Învierea lui Hristos în Cetatea Țareveț Cetățenii și oaspeții din Veliko Tarnovo vor întâmpina Învierea lui Hristos în Cetatea Țareveț. Porțile Țareveț vor fi deschise la ora 22:30 în Sâmbăta Mare, iar o oră mai târziu va..

publicat în 19.04.2025 la 17:00

Mesajele spirituale ale Învierii prin ochii unui teolog bulgar

În acest an, creștinii ortodocși și catolici vor sărbători împreună Învierea lui Hristos. La aceeași dată, întreaga lume creștină își va îndrepta privirea spre mormântul gol și va încerca, în măsura posibilităților sale, să empatizeze cu uimirea femeilor..

publicat în 19.04.2025 la 12:15