Biserica Ortodoxă Bulgară marchează începutul Anului Nou ecleziastic pe 1 septembrie
Noul An Bisericesc începe pe 1 septembrie. Luna septembrie este a șaptea lună a anului conform calendarului evreiesc. Este asociată cu o serie de evenimente biblice, motiv pentru care a fost desemnată ca începutul Anului Nou bisericesc, precizează Patriarhia Bulgară pe site-ul său web. În această lună, toate triburile poporului Israel din toate părțile s-au adunat la Ierusalim pentru sărbătoare, împlinind porunca Domnului: „Luna a șaptea va fi Sabatul Sabatelor voastre și vă veți smeri sufletele înaintea Domnului”.
Sărbătoarea Anului Nou a fost stabilită de sfinții părinți la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, convocat de împăratul Constantin cel Mare.
În aceeași zi, Biserica Ortodoxă Bulgară îl cinstește și pe Sfântul Simeon Stâlpul, care și-a petrecut viața într-o celulă îngustă ridicată pe un stâlp de piatră. Poporul nostru îl percepe pe sfânt ca fiind patronul agriculturii. Prin urmare, în Bulgaria, ziua Sfântului Simeon este considerată începutul anului agricol, când începe aratul și semănatul de toamnă și se culege o mare parte din producție.
Bulgarii numesc această zi „Simeon Arătătorul”, „Simeon Secera”, „Simeon Focul”, „Umblătorul de vară”.
În tradiția populară, pe 1 septembrie, femeile frământă prăjituri cu care hrănesc boii și bivolii, precum și pâini mici care sunt agățate de coarnele vitelor. Bărbații care ară și seamănă sunt îmbrăcați festiv, iar femeile se plimbă în jurul lor și presară jar din vatra în care se coace pâinea.
Editat de Darina Grigorova
Versiunea în limba română: Vlad Mitev
Introducerea materiei „Virtuți și religii” în școli nu are ca scop îndoctrinarea copiilor, ci familiarizarea și educarea lor, pentru că credința este ceva personal, a declarat Patriarhul Daniel pentru BNT. Credința nu este ceva ce se poate obține prin..
O carte specială de condoleanțe a fost deschisă astăzi la Nunțiatura Apostolică din Sofia în urma decesului Papei Francisc. ”A știut să dialogheze cu oamenii timpului nostru cu simplitate și sinceritate, căutând întotdeauna ceea ce ne unește și ne..
În ultimul său Paște, Papa Francisc a apărut în fața credincioșilor purtând un omoforion pe care l-a primit în dar în timpul vizitei sale în Bulgaria în 2019. Papa Francisc și-a amintit:Reacții din Bulgaria Cuvântul omophorion provine din cuvântul..