Ministerul Economiei: Impactul direct al tarifelor americane asupra exporturilor bulgare ar putea ajunge la 468 de milioane de euro
Tarifele impuse asupra mărfurilor europene de către administrația Trump vor avea, probabil, efecte directe și indirecte asupra exporturilor bulgare.
Ministerul Economiei și Industriei a calculat impactul direct la 468 de milioane de euro, în timp ce efectele indirecte sunt estimate să ajungă la 158 de milioane de euro. Aceste cifre au fost citate de ministrul Petar Dilov în cadrul audierii sale în fața Comisiei parlamentare pentru politică economică și inovare. Previziunile au fost elaborate în colaborare cu Academia Bulgară de Științe (BAS), conform raportului BTA.
Dilov a precizat că ministerul are în vedere o serie de măsuri pentru a sprijini întreprinderile. Acestea includ pregătirea de analize și informații, întrucât nu toate companiile evaluează riscurile sau gradul de impact, potrivit ministrului. Alte măsuri implică menținerea unui dialog activ cu organizațiile industriale, încurajarea exporturilor către piețe alternative atât în Europa, cât și în afara acesteia, precum și consolidarea rolului Serviciilor de Relații Comerciale și Economice în identificarea de noi oportunități.
Exporturile Bulgariei către SUA reprezintă doar 3,3% din totalul exporturilor țării, ceea ce sugerează că pierderile directe potențiale sunt relativ limitate. Cu toate acestea, țara va suferi pierderi indirecte, pe lângă pierderile directe din exporturi. O proporție semnificativă din exporturile bulgare către UE și alte piețe nu constă în produse finite, ci în produse intermediare pe care partenerii comerciali le încorporează în exporturile lor către SUA.
Exporturile Bulgariei către SUA reprezintă 7% din totalul exporturilor sale către țări terțe, iar aceste exporturi sunt fragmentate și sporadice. Pe o perioadă de zece ani, doar 33 % din grupurile de mărfuri apar în fiecare an pe lista exporturilor Bulgariei către SUA, ceea ce înseamnă că 67 % din listă se modifică anual.
Editor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Concernul german de apărare „Rheinmetall” și Bulgaria vor construi două fabrici militare pe teritoriul bulgar, în baza unei societăți mixte ce urmează a fi înființată în următoarele trei săptămâni. Anunțul a fost făcut după întâlnirea de la Düsseldorf..
Împrumuturile cresc mai rapid decât depozitele, împrumuturile pentru locuințe rămânând principalul motor, potrivit celor mai recente date ale Băncii Naționale a Bulgariei. În iulie 2025, creditele acordate gospodăriilor și instituțiilor fără scop..
Bulgargaz propune o reducere a prețului gazelor naturale cu aproximativ 2% în septembrie. Acest lucru reiese din declarația depusă de companie, care trebuie aprobată de autoritatea de reglementare în domeniul energiei (KEVR). Dacă acest lucru se va..
Indemnizațiile de șomaj în orașul Sofia sunt mai mari decât salariul minim lunar din țară. Acestea se ridică la 1113 leva (579,29 de euro) pe lună și sunt..
Cererea de angajați a crescut cu 5% în august, sau cu peste 1700 de oferte în plus față de iulie, a raportat una dintre cele mai mari companii de resurse..
O misiune a Fondului Monetar Internațional va vizita Bulgaria în cadrul evaluării anuale a economiei bulgare, a anunțat instituția, într-un comunicat de..