Dezbaterea privind introducerea euro și aderarea Bulgariei la zona euro este mai degrabă o chestiune politică decât una economică sau socială, a declarat premierul Rosen Jeliazkov în cadrul unui eveniment organizat la Blagoevgrad în cadrul Campaniei naționale de informare privind introducerea euro în Bulgaria.
Premierul a subliniat că, prin adoptarea monedei euro, Bulgaria va deveni parte a unei piețe de aproape 400 de milioane de oameni. “Nu adoptăm o monedă străină, adoptăm moneda noastră europeană”, a declarat premierul Jeliazkov. El a adăugat că beneficiile pe termen lung sunt mult mai mari decât acțiunile de PR pe termen scurt utilizate de anumite forțe politice pentru a crea panică. Scopul acestor campanii informative este de a depăși temerile cetățenilor obișnuiți cu privire la introducerea euro, a spus Jeliazkov și a prezis că, într-un an, această perioadă va fi privită într-un mod complet diferit.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: BGNES
”Condamnăm încălcarea neprovocată a spațiului aerian”, a declarat premierul Rosen Jeliazkov în răspuns la incursiunea de ieri a dronelor în spațiul aerian polonez. În timpul unei vizite în orașul Simitli, el a subliniat: ”Poziția noastră este clară și..
Activarea articolului 4 din Tratatul NATO nu înseamnă implicarea în război, a declarat ministrul bulgar de externe Gheorg Ggeorghiev jurnaliștilor la un forum din Blagoevgrad. “Consultările vor fi programate în conformitate cu articolul 4 din Tratatul..
Președintele bulgar Rumen Radev a purtat o convorbire telefonică cu emirul Qatarului, șeicul Tamim Bin Hamad al-Thani. Șeful statului bulgar a subliniat importanța eforturilor depuse în cadrul unui plan global de combatere a terorismului și și-a exprimat..
Centrul de instruire pentru protecție civilă din Montana găzduiește în prezent un exercițiu internațional al NATO, la care participă aproximativ 1200 de..
Cu 128 de voturi pentru, 56 împotrivă și șase abțineri, Adunarea Națională a ales-o pe Maria Filipova, președinta Comisiei pentru Protecția..
Bulgaria va primi peste 3,2 miliarde EUR din programul „Acțiuni de securitate pentru Europa” (SAFE), a anunțat Comisia Europeană. Programul de creditare..