Grupul de participanți din Bulgaria la marele concert-ceremonie de premiere al Radioului Național Bulgar a sosit deja în Taraclia, iar muzicienii au început repetițiile pentru spectacolul de diseară.
Concertul începe la ora 17:00 în sala filialei Anghel Kăncev a Universității Ruse din Taraclia.

Printre invitații speciali se vor număra cvartetul vocal Svetoglas pentru muzică populară și bisericească, un grup instrumental din Orchestra de muzică populară a RNB condusă de Kostadin Gencev și cântăreața populară și jurnalista BNR Iulia Gatderova. Iulia va fi și gazda ceremoniei.

Evenimentul din orașul moldovenesc, cunoscut și ca Centrul bulgarilor din Moldova, este punctul culminant al concursului de eseuri organizat de BNR și destinat tinerilor din comunitățile bulgare din Ucraina și Moldova.

Afectivitate, dragoste, tristețe, speranță și admirație pentru Bulgaria, umilință în fața istoriei noastre eroice și a vicisitudinilor dramatice trăite de poporul bulgar – toate aceste emoții sunt prezente în eseurile tinerilor din Ucraina și Moldova care au participat la concurs cu lucrările lor. Ceremonia oficială de premiere a câștigătorilor va avea loc, de asemenea, în cadrul concertului.

Fotografii: Iulia Bahovski
Colaborator: Krasimir Martinov
Traducere în limba română: Vlad Mitev
Trei persoane, inclusiv un cetățean italian, au fost reținute în timpul protestului de aseară, la care au participat mii de oameni în fața Parlamentului de la Sofia, a anunțat directorul Direcției de Poliție a Capitalei, comisar-șeful Lubomir Nikolov...
Publicul cititor din Macedonia de Nord este interesat de literatura bulgară în principal datorită operelor scriitorilor contemporani. Autorii mai vechi nu sunt cunoscuți, nici măcar în cercurile literare, a afirmat criticul, traducătorul și lectorul de..
Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe..