O masă rotundă privind necesitatea unui program naționale pentru combaterea obezității, va avea loc astăzi în Adunarea Națională a Bulgariei. Într-un raport de specialitate cu titlul „Pandemiile (ne?)învingătoare – Obezitatea” se menționează că Bulgaria ocupă locul 5 în Europa în ceea ce privește obezitatea infantilă și locul 6 în rândul adulților.
Printre participanții la forum se numără președinta Parlamentului, Natalia Kiselova, președintele Comisiei pentru Sănătate, Kostadin Angelov, și președintele Asociației Europene pentru Studiul Obezității, prof. Volkan Yumuk, alături de alți specialiști.
Aproximativ două treimi dintre bulgarii adulți suferă fie de supraponderalitate, fie de obezitate, a declarat pentru BNR prof. Teodora Dârleanska, președinta Asociației Bulgare pentru Studiul Obezității și al Afecțiunilor Asociate. Ea face parte din echipa de specialiști care recomandă elaborarea unui Program Național de Combatere a Obezității, a transmis reportera Elena Beikova.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Miercuri, temperaturile minime vor varia între 5 și 10 °C, fiind mai ridicate la malul mării și de 6 °C în Sofia. În timpul zilei, cerul va fi parțial înnorat, cu acoperire semnificativă în multe zone. După amiază, vor cădea precipitații în unele zone..
Trei persoane – doi tineri cetățeni bulgari și o femeie palestiniană în vârstă, rudă a unuia dintre ei – au fost evacuate cu succes din Fâșia Gaza, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei. „ Evacuarea a avut loc în strânsă cooperare..
Săptămâna trecută, cea de-a 51-a Adunare Națională a Bulgariei a fost practic paralizată. În fiecare dintre cele trei zile de ședință obișnuite – miercuri, joi și vineri – parlamentul nu a reușit să atingă cvorumul necesar de 121 din 220 de deputați...
Ruzhdi Ruzhdi câștigă al șaselea titlu mondial la aruncarea greutății F55 masculin la Campionatele Mondiale de Para Atletism Paraatletul bulgar Ruzhdi..
„Nu cred că ar trebui să fie majorate niciun fel de taxe sau impozite” , a declarat Borislav Gutsanov, ministrul Protecției Sociale, pentru BNT...
Săptămâna trecută, cea de-a 51-a Adunare Națională a Bulgariei a fost practic paralizată. În fiecare dintre cele trei zile de ședință obișnuite –..