Hristina Peneva și Kaloyan Petrov au scris istorie, câștigând clasamentul general al Cupei Mondiale 2025 la proba de perechi mixte sincronizate la sărituri la trambulină. Este primul trofeu de acest tip acordat de Federația Internațională de Gimnastică – și a ajuns în premieră în Bulgaria, după cum anunță Federația Bulgară de Salturi cu Trambulina pe rețelele sociale.
Cei doi sportivi au primit distincția în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Antibes, Franța, gazda etapei finale din seria Cupei Mondiale.
„Prin această performanță, Peneva și Petrov nu doar că au adus Bulgaria în elita mondială, dar au și confirmat faptul că școala bulgară de sărituri la trambulină este una dintre cele mai valoroase din lume”, au transmis reprezentanții federației.
Editor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia BahovskiLa primul Campionat European de sport aplicat al pompierilor, desfășurat între 26 și 29 august la Dolna Bania, Bulgaria a obținut o performanță remarcabilă prin sportivul Mihail Kostov, care a cucerit medalia de argint la proba masculină de „escaladare cu..
Elita ciclismului rutier mondial revine în Bulgaria pentru cea de-a 72-a ediție a Turului Internațional, programată între 30 august și 4 septembrie. Competiția va debuta la ora 18:00, în stațiunea Primorsko, și se va încheia la Sliven. Peste 120 de..
Vicecampioana mondială la gimnastică ritmică din 2025, Stiliyana Nikolova, și-a confirmat valoarea la Campionatele Mondiale de la Rio de Janeiro, unde a adunat cinci medalii. Pe lângă argintul obținut în concursul individual compus și cel pe echipe,..
Snowboardista Malena Zamfirova, în vârstă de 16 ani, a câștigat marele premiu al Comitetelor Olimpice Europene pentru Cea mai bună tânără sportivă, a..