Consilierul municipal din Vidin, Kalin Videnov, a propus ca locuitorii cu domiciliul înregistrat în municipiile Vidin (Bulgaria) și Calafat (România) să fie scutiți de plata taxei de trecere pe podul peste Dunăre, cunoscut sub numele de „Podul Dunărea 2”.
Potrivit lui Videnov, Vidinul continuă să fie cea mai defavorizată municipalitate din punct de vedere economic, nu doar din Bulgaria, ci din întreaga Uniune Europeană. Situația este agravată de probleme demografice și de infrastructură majore, a subliniat acesta într-un interviu pentru Radio Vidin.
„Podul Vidin-Calafat a fost gândit ca un catalizator al dezvoltării economice în regiune. Din păcate, nu și-a îndeplinit rolul de a impulsiona economia, dar taxa de trecere a rămas și reprezintă o piedică în calea liberei circulații a persoanelor, mărfurilor și serviciilor. Cred că locuitorii din Vidin sunt cei mai afectați. Argumentele mele sunt economice și sociale”, a declarat consilierul.
El a adăugat că, în prezent, Vidin ar avea mai mult de câștigat decât Calafatul dacă taxa ar fi eliminată, întrucât mulți români traversează podul pentru a face cumpărături în orașul bulgar. Eliminarea taxei pentru locuitorii din Calafat ar putea crește acest flux. Videnov a mai comparat situația cu podul Ruse-Giurgiu, unde taxa este de 2 euro, în timp ce traversarea podului Vidin-Calafat costă 6 euro.
Președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, a participat la dezvelirea monumentului dedicat regelui român Carol I în Pordim. Monumentul se află în casa-muzeu „Majestatea Sa Regală Carol I”. Inițiativa a fost organizată de municipalitatea din..
La punctul de frontieră Oriahovo, către România, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile a fost suspendată activitatea platformei de feribot care asigură legătura Oriahovo–Bechet între cele două maluri ale Dunării. Traficul se desfășoară..
Festivalul de vin „Urban Wine Fest” va avea loc pe 26 și 27 septembrie 2025 , în centrul orașului Ruse . Evenimentul reunește crame din toată Bulgaria, care vor prezenta 45 de vinuri din 17 soiuri locale și internaționale . Festivalul face parte din..