Țările candidate la aderarea la UE trebuie să respecte criteriile și condițiile pe care le-au acceptat. Acest lucru a fost declarat de ministrul bulgar de externe Gheorg Gheorghiev după o întâlnire la Sofia cu omologul său german Johann Wadephul, a raportat BGNES.
“Trebuie menținut spiritul de bună vecinătate și trebuie respectate acordurile internaționale. Nu avem nicio divergență în ceea ce privește faptul că vecinul nostru occidental trebuie să facă primul pas prin modificarea constituției”, a declarat Gheorghiev, referindu-se la Skopje și la includerea bulgarilor în constituția fostei republici iugoslave. Ministrul a reamintit că finalizarea Coridorului de Transport nr. 8 prin Albania, Macedonia de Nord și Bulgaria este extrem de importantă, deoarece este „principala legătură între Marea Neagră și Marea Adriatică pentru NATO”.
La rândul său, Johann Wadephul a declarat sprijinul Germaniei pentru “integrarea europeană a Balcanilor de Vest, Moldovei și Ucrainei – pas cu pas, dar în cadrul criteriilor de aderare”.
Editat de Ivo Ivanov
Română: Vlad Mitev
„Fac apel la toți reprezentanții Mișcării pentru Drepturi și Libertăți din administrația locală – primari și consilieri municipali – să asigure securitatea și previzibilitatea pentru cetățeni și să ia măsurile necesare pentru a menține toate taxele și..
„În calitate de stat membru al UE și aliat în NATO, Bulgaria este pregătită să participe la găsirea de soluții pentru pace și securitate”, a decarat premierul Rosen Jeliazkov la reuniunea informală a liderilor statelor și guvernelor din UE. Potrivit..
Cercetătorii bulgari și chinezi au discutat despre cooperarea științifică în cadrul unui forum organizat vineri la Sofia, la care au participat reprezentanți ai Academiei Bulgare de Științe (BAS), oficiali guvernamentali, economiști și personalități..