Vrem să cumpărăm un sistem care să ofere protecție maximă împotriva dronelor. Acest lucru nu înseamnă că are un efect mecanic asupra dronei, ci cel puțin că are un anumit control electromagnetic sau de blocare asupra dispozitivului. Acest lucru a fost explicat pentru BNT de către generalul-maior Nikolai Rusev, comandantul Forțelor Aeriene Bulgare.
Rusev a spus că există companii care vând sisteme de combatere a dronelor, dar acestea se ocupă de drone comerciale, în timp ce pentru dronele de atac utilizate pentru atacuri nu există până în prezent niciun sistem dezvoltat. Potrivit acestuia, avioanele de vânătoare nu ar trebui să fie utilizate împotriva dronelor.
Potrivit generalului, nu există încălcări ale spațiului aerian al Bulgariei. ”Mai degrabă, ceea ce se întâmplă în spațiul aerian bulgar este pierderea comunicațiilor radio de la avioanele de transport, avioanele civile”, a spus înaltul oficial militar.
Editat de Ivo Ivanov
Română: Vlad Mitev
La Berlin are loc astăzi o reuniune europeană la nivel înalt dedicată suveranității digitale, organizată de Germania și Franța. Pe 13 noiembrie 2025, Consiliul de Miniștri a aprobat aderarea Bulgariei la Declarația privind suveranitatea digitală..
Anul acesta, Crăciunul a sosit la Sofia încă din noiembrie, cu aromă de vin fiert, scorțișoară și magie sărbătorească. Radio Bulgaria vă recomandă să vizitați câteva dintre cele mai frumoase locuri de Crăciun din capitală: Pentru cei mai nerăbdători..
Persoana nominalizată pentru funcția de administrator special al celor patru companii ale „Lukoil Bulgaria” este Rumen Spețov, a declarat ministrul economiei, Petar Dilov. „El îndeplinește toate cerințele legale”, a adăugat Dilov. Decizia a fost..
Anul acesta, Crăciunul a sosit la Sofia încă din noiembrie, cu aromă de vin fiert, scorțișoară și magie sărbătorească. Radio Bulgaria vă recomandă să..
La Berlin are loc astăzi o reuniune europeană la nivel înalt dedicată suveranității digitale, organizată de Germania și Franța. Pe 13 noiembrie 2025,..
Elevii din Generația Z, care sunt în prezent în școală (născuți între 1995 și 2012), folosesc pe scară largă inteligența artificială în procesul lor de..