Al patrulea elicopter destinat serviciului de asistență medicală de urgență pe calea aerului, a ajuns pe teritoriul Bulgariei.
„Noua ambulanță aeriană va fi staționată în hangarul Școlii Superioare a Forțelor Aeriene „Georgi Benkovski” din Dolna Mitropolia, de unde va deservi o zonă extinsă a regiunii și va contribui semnificativ la dezvoltarea serviciului de urgență medicală aeriană din țară”, a anunțat Ministerul Sănătății.
Până la sfârșitul anului este așteptată livrarea celui de-al cincilea elicopter, iar în 2026 urmează să fie livrate ultimele trei aeronave.
În prezent, elicoptere similare sunt deja operaționale în Sofia și Sliven.
Între timp, continuă construcția platformelor de aterizare pentru elicoptere la spitale – sunt planificate 18 astfel de heliporturi în unități medicale de stat pentru asistență spitalicească.
Tradus și publicat de Iulia BahovskiMiercuri, temperaturile minime vor fi între 3 și 8 °C. În regiunile cu vânt puternic, vor fi de până la 10-12 °C. În Sofia, vor fi în jur de 4 °C. În partea de vest a Câmpiei Dunării și în Câmpia Traciană Superioară va fi ceață. În timpul zilei, în..
Migranți ilegali din Siria, Irak și Iran au fost descoperiți în Sofia, iar zece membri ai unui grup criminal organizat au fost arestați, a declarat reporterilor procurorul adjunct al orașului, Desislava Petrova. Doi dintre cei arestați au fost acuzați..
În urma unei serii de incendii în zona Burgas din vara trecută, inclusiv unul care a distrus case într-un cartier local de vile, municipalitatea Burgas a achiziționat drone de înaltă tehnologie echipate cu camere termice, vedere nocturnă și imagistică..