Pentru al treilea an consecutiv, „Karin Dom” – Varna organizează inițiativa caritabilă „Premiile Ivan Stanchov”, în memoria diplomatului bulgar și fondatorului organizației – ambasadorul Ivan Stanchov, a anunțat organizația civică. Astăzi, pe 23 octombrie vor fi decernate distincții pentru responsabilitate în afaceri, instituție și contribuție personală pentru viitorul copiilor.
În 1996, ambasadorul Bulgariei la Londra, Ivan Stanchov, a creat o fundație dedicată copiilor cu nevoi speciale. El a transformat casa familiei sale din Grădina Mării din Varna în centrul „Karin Dom”, numit după verișoara sa Karin, diagnosticată cu paralizie cerebrală. Acolo a reunit o mică echipă de specialiști, care, cu sprijinul colegilor din Marea Britanie, au studiat cele mai moderne metode terapeutice.
Datorită carismei și motivației sale puternice, Ivan Stanchov a reușit să atragă donatori și susținători în sprijinul cauzei sale. Astfel, în fiecare an, fundația oferă servicii profesionale și terapie pentru peste 400 de copii și familii din întreaga țară.
Seara va fi deschisă cu o discuție despre puterea filantropiei, voluntariatului și a construirii unei comunități implicate care sprijină cauzele cu sens. În cadrul evenimentului vor fi premiate companii, inițiative, instituții și personalități cu contribuții remarcabile la caritate și la viitorul copiilor.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Șase țări, printre care și Bulgaria, riscă să nu respecte cadrul fiscal al UE în 2026. Acest lucru este evidențiat în Pachetul de toamnă al Semestrului european 2026, adoptat de Comisia Europeană. Alte 12 țări sunt îndemnate să continue implementarea..
Uniunea Judecătorilor a tras un semnal de alarmă privind introducerea unui nou program soft antivirus pe computerele instanțelor. Magistrații se tem că acesta ar putea încălca regulile privind protecția datelor personale și ar putea afecta independența..
Asociația Capitalului Industrial din Bulgaria a lansat un apel la participarea la un protest pe 26 noiembrie împotriva bugetului pentru 2026, care urmează să fie adoptat în a doua lectură. „Facem apel nu numai la membrii noștri, ci și la toți..