Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Ambasada Bulgariei în SUA organizează o recepție pentru cea mai veche organizație evreiască B'nai B'rith

Foto: Ambasada Bulgariei la Washington

Ambasada Bulgariei la Washington a organizat o recepție pentru Consiliul Director al celei mai vechi organizații evreiești „B'nai B'rith”. Acest lucru a fost anunțat de misiunea diplomatică pe Facebook.

Directorul general al organizației, Mariaschin, a amintit de acțiunile eroice ale poporului bulgar, ale liderilor Bisericii Ortodoxe Bulgare, ale personalităților publice și ale intelectualilor, care au dus la salvarea a aproape 50.000 de evrei bulgari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Șefa interimară a Ambasadei, Stefka Iovceva, a subliniat că mii de evrei bulgari care și-au găsit un nou cămin în Israel după război păstrează vie memoria milosteniei poporului bulgar. Iovceva a primit un semn simbolic al tzedakah, ca gest de recunoștință pentru prietenia și sprijinul său.

Echipa ambasadei din Washington și-a exprimat recunoștința față de B'nai B'rith și personal față de Dan Mariaschin pentru contribuția valoroasă și sprijinul continuu pentru consolidarea parteneriatului strategic între Bulgaria, Israel și Statele Unite.

Editat de Ivo Ivanov

Publicație în limba română: Vlad‌ Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sofia comemorează victimele Holodomorului

Cetățeni, personalități publice și reprezentanți ai vieții politice au adus un omagiu victimelor Holodomorului din 1932-1933 în cadrul unei slujbe comemorative la Biserica Sf. Nedelea (Sf. Duminică), a raportat BGNES. Printre cei prezenți pentru a cinsti..

publicat în 21.11.2025 la 17:45

Parchetul European investighează fraude cu subvenții agricole în Bulgaria

În cadrul unei anchete conduse de Parchetul European (EPPO) la Sofia, poliția a efectuat săptămâna aceasta mai multe percheziții și confiscări pe baza suspiciunii de fraudă cu subvenții agricole din partea UE, a raportat BTA, citând informații publicate..

publicat în 21.11.2025 la 16:15
Viosa Osmani

Evoluții în Balcani

Kosovo se îndreaptă spre alegeri anticipate după nouă luni de încercări eșuate de formare a unui guvern Președintele Kosovo, Vjosa Osmani, a dizolvat Parlamentul, relatează Koha Ditore. Decizia a fost luată după ce cabinetul propus de Glauk..

publicat în 21.11.2025 la 14:45