Astăzi, la ora 11:00, în Sala Stemei de la Președinție, vicepreședinta Iliana Yotova va prezenta oficial colecția „Alfabet. Limbă. Identitate”. Publicația reunește rapoartele celui de-al doilea Forum internațional privind alfabetul chirilic, organizat în 2024 la inițiativa vicepreședintei și cu sprijinul Ministerului Educației și Științei.
Evenimentul din acel an, desfășurat la Sofia și Plovdiv, a reunit peste 30 de renumiți cercetători slavi din 11 țări, alături de specialiști bulgari, care au dezbătut importanța moștenirii slave, conservarea și promovarea acesteia în lumea contemporană, precum și rolul esențial al Bulgariei în nașterea celei de-a treia civilizații creștine – cea slavă.
Prezentarea colecției are loc cu prilejul Zilei Iluminiștilor Naționali – 1 noiembrie.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Studenți ai Universității de Arhitectură, Construcții și Geodezie din Sofia își prezintă astăzi ideile despre cum trecutul poate fi integrat armonios în peisajul urban contemporan, informează Radio Sofia al BNR. Ei au elaborat concepte pentru..
De astăzi până pe 28 octombrie, Vidin se transformă într-o mare scenă a culturii, creativității și emoției. Orașul de pe Dunăre marchează ziua sa spirituală, Sf. Dumitru, printr-un eveniment de anvergură – noul festival „Zile de octombrie, ale artelor”...
Coproducția bulgaro-engleză Jocul Diavolului a câștigat premiul pentru cea mai bună cinematografie la prestigiosul Festival de Film Chelsea din New York, a anunțat Consulatul General al Bulgariei în New York pe Facebook. Filmul a fost proiectat în..
Academia Bulgară de Științe (ABS) va marca astăzi Ziua Iluminiștilor Naționali printr-o ceremonie solemnă și o expoziție specială, informează BTA...
Ambasada Bulgariei în Japonia, în parteneriat cu Universitatea de Studii Străine din Tokyo, organizează cea de-a treia ediție a concursului de oratorie în..