Bulgaria va lua parte la prestigiosul concurs muzical Eurovision, care în 2026 va marca cea de-a 70-a ediție. Revenirea face parte din eforturile Televiziunii Naționale Bulgare (BNT) de a promova cultura și talentul bulgar în fața publicului internațional, a anunțat instituția.
„Eurovision este o scenă pe care se întâlnesc culturi și se împărtășesc povești. BNT sprijină artiștii talentați și suntem fericiți că am reușit să oferim unui interpret bulgar oportunitatea de a reprezenta țara în fața unei audiențe de milioane“, a declarat directorul general al BNT, Emil Koșlukov.
„Suntem foarte bucuroși să primim BNT din nou în familia Eurovision după o pauză de trei ani. Revenirea reprezintă încă o dovadă că muzica ne unește și confirmă popularitatea uriașă a concursului“, a spus directorul Eurovision, Martin Green.
Cele două semifinale ale „Eurovision 2026“ vor avea loc în Austria, pe 12 și 14 mai, iar marea finală este programată pentru 16 mai. Ultima ediție a concursului a atras o audiență TV de 166 de milioane de telespectatori, cu 3 milioane mai mult față de 2024. Pe lângă cele 37 de țări participante în 2025, fani din alte 109 state și teritorii au votat pentru favoriții lor.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Centrul orașului Asenovgrad se transformă astăzi într-o scenă plină de culoare, arome și tradiții, unde prinde viață spiritul Parcului Biosferic „Peretele Roșu”, relatează Radio Plovdiv BNR. La evenimentul „Sărbătoarea meșteșugurilor și gusturilor:..
Primele premii naționale „Teen Time” vor fi acordate în această seară în Studioul 1 al Radioului Național Bulgar. Campania este inițiată de emisiunea cu același nume de la programul „Hristo Botev” al BNR și se desfășoară cu sprijinul Centrului Regional..
Prof. Penka Anghelova a fost premiată cu Marea Medalie de Argint pentru contribuțiile sale aduse Republicii Austria. Distincția înaltă a fost înmânată personal de ambasadorul Austriei la Sofia, Andrea Ikić-Böm, în cadrul unei ceremonii organizate în..
Pe 6 noiembrie, de la ora 16:00, în Secția de Arheologie a Muzeului Regional de Istorie – Burgas se deschide o expoziție dedicată împlinirii a 50 de ani de..
Casa de Cultură „Boris Hristov” din Plovdiv găzduiește ediția din 2025 a tradiționalului Plovdiv Jazz Fest. În perioada de astăzi până pe 9 noiembrie,..