L-am remarcat pe Momcil Kosev pentru prima dată când am făcut cunoștință cu trupa SoulBmoll, în care este chitarist, vocalist și principalul compozitor. Muzicienii din trupă sunt preferații nu numai ai publicului, ci și ai multor vedete bulgare care colaborează cu ei – Maria Ilieva, Orlin Goranov și alții. În ultimii ani, SoulBmoll a fost constant alături de Miro în turneele sale. În prezent, se pregătesc pentru marele concert al acestuia din 26 noiembrie, la Arena Sofia.

Momcil Kosev s-a dezvoltat și ca artist solo. Cea mai recentă piesă originală a sa, intitulată „Hubavoto Predstoi” (Binele urmează să vină), a fost deja lansată. A înregistrat-o acum cinci ani, dar abia acum a reușit să organizeze lansarea oficială. Înregistrarea include muzicieni cunoscuți și activi din scena muzicală bulgară: Rado Kazasov – tobe, Emilio Marciolev – chitară bas, Iulian Ianev – pian. Muzica este compusă de Momcil, la fel și versurile, pentru care a fost asistat de Kaloian Hristov – un tânăr profesor și iluminator. Titlul pozitiv al piesei vorbește elocvent despre o viziune optimistă și luminoasă asupra vieții. Momcil Kosev are mai multe de spus:
„Nu-mi amintesc exact când am scris piesa, dar după aceea am trecut prin multe momente dificile. Am crezut întotdeauna că lucrurile bune sunt încă înainte – fiecare moment rău este temporar; îl depășești și apoi îl uiți. Așa gândesc eu și acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit oamenilor.”
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Fotografii: arhivă personală; YouTube/@momchilkossev
În ultimii 14 ani, Mihaela Fileva s-a impus ca una dintre cele mai de succes tinere cântărețe și a câștigat inimile unui public larg. Acum, ea a pregătit un concert grandios la Sala nr. 1 a Palatului Național al Culturii din Sofia, pe 22 octombrie,..
Unul dintre momentele muzicale importante ale sezonului este concertul Orchestrei Gipsy balKan din Barcelona (BGKO). Pe 22 octombrie, în Plovdiv, ansamblul internațional de muzicieni va susține un concert incendiar, care va depăși granițele genurilor și..
Papi Hans încălzește toamna rece cu noua sa melodie – fierbintea bachata latino-americană ”Nevinna” (Inocentă). Aceasta vine după o serie de balade și este primul single de pe viitorul său album intitulat ”Soarele”. Potrivit cântărețului, acesta va fi un..