Președintele Rumen Radev a retrimis Parlamentului, pentru reexaminare, modificările legislative adoptate prin care vânzarea activelor companiei ruse „Lukoil“ în Bulgaria ar urma să se facă doar cu aprobarea prealabilă a Consiliului de Miniștri și cu un aviz pozitiv din partea Agenției de Stat „Securitate Națională“ (DANS).
Conform textelor votate, agenția ar trebui să efectueze o investigație preliminară și să emită un aviz scris înaintea oricărei tranzacții privind acțiuni sau participații ale „Lukoil“ în țară.
În motivele vetoului, președintele subliniază că legea plasează guvernul într-o dependență operațională de o instituție de informații, ceea ce este neconstituțional. Totodată, se precizează că impunerea unor condiții suplimentare pentru companii specific determinate contravine cerințelor dreptului european.
Comisia Anticorupție din Bulgaria investighează o fraudă imobiliară și o schemă de spălare de bani la scară largă legate de „Parcul Istoric”, asociat cu Ivelin Mihailov, liderul partidului Măreție. Printre persoanele arestate se numără soția deputatului..
Partidul de guvernământ și opoziția s-au certat cu privire la procedura reuniunii Comisiei bugetare înainte de votul final asupra bugetului pentru 2006. Asen Vasilev, președintele partidului Continuăm Schimbarea, a încercat să blocheze sesiunea..
Angajații din sectorul agricol și silvic au organizat un protest în fața Parlamentului, cerând salarii mai mari pentru lucrătorii din departamentele care sunt administratori secundari ai bugetului. Protestul a fost organizat de Federația Națională a..
Joi, temperaturile minime vor varia între 3° și 19°C, în zonele estice ajungând la 15-19°C, iar în Sofia la aproximativ 6°C. Ziua va fi înnorată, cu..
Angajații din sectorul agricol și silvic au organizat un protest în fața Parlamentului, cerând salarii mai mari pentru lucrătorii din departamentele care..
Partidul de guvernământ și opoziția s-au certat cu privire la procedura reuniunii Comisiei bugetare înainte de votul final asupra bugetului pentru 2006...