Vicepremierii și miniștrii transporturilor din Bulgaria și Macedonia de Nord, Grozdan Karadjov și Aleksandar Nikoloski, vor semna astăzi Acordul privind pregătirea, construirea și exploatarea unui tunel feroviar transfrontalier între cele două țări. Semnarea va avea loc în gara feroviară din Gyueshevo.
La ceremonie vor participa reprezentanți ai Comisiei Europene, ai misiunilor diplomatice ale statelor din UE și NATO în Bulgaria, precum și reprezentanți ai Băncii Europene de Investiții, ai Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și ai Băncii Mondiale.
Tunelul transfrontalier este un element-cheie al coridorului de transport „Balcanii de Vest – Estul Mediteranei” și al strategicului Coridor VIII. Realizarea lui va asigura legătura feroviară lipsă dintre Bulgaria și Macedonia de Nord și va îmbunătăți accesul de transport între Marea Neagră și Marea Adriatică.
Lungimea proiectată a tunelului este de aproximativ 2,4 km, iar jumătate din acesta se va afla pe teritoriul Bulgariei.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Renunțarea Bulgariei și a Uniunii Europene la gazul natural rusesc este un proces de durată, a declarat ministrul Energiei, Jecho Stankov, într-un interviu acordat bTV. „ Încă din luna mai, comisarul european Dan Jørgensen a inițiat o campanie prin..
Personalul și echipamentul militar din Forțele Armate ale Franței vor trece prin Bulgaria în perioada 25 septembrie - 2 octombrie 2025. Traseul convoaielor militare este planificat a fi: Punctul de Trecere a Frontierei Căpitan Petko Voyvoda - Punctul de..
După o ședință care a durat câteva ore, Curtea de Apel din Sofia a decis că primarul orașului Varna, Blagomir Koțev, trebuie să rămână în arest. Judecătorul Stefan Iliev a explicat că există suspiciuni întemeiate că primarul Koțev a comis infracțiunile de..
Asociația Națională a Cultivatorilor de Tutun – 2010 (NAT–2010) își exprimă opoziția față de propunerea de încetare a sprijinului public pentru cultivarea..
Nava-fantomă VIVA 962 a schimbat cel puțin zece nume și numeroși proprietari înainte de a apărea, pe 1 noiembrie, în mod neașteptat în apropiere de Capul..