Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Parlamentul va verifica activitatea fundațiilor legate de George și Alexander Soros în Bulgaria

Foto: BTA

Parlamentul a aprobat, cu 111 voturi „pentru”, 51 „împotrivă” și 43 de abțineri, înființarea unei comisii temporare care va examina activitatea lui George Soros și a fiului său, Alexander Soros, precum și a fundațiilor asociate acestora în Bulgaria. Comisia va analiza finanțarea persoanelor fizice și juridice din țară, a organizațiilor neguvernamentale, precum și posibile legături cu partide politice, magistrați, instituții educaționale, media, structuri economice și autorități publice.

Inițiativa pentru formarea comisiei a venit din partea grupului „DPS – Nou început” și a fost susținută de partidele „Renaștere”, BSP, ITN, Sabie, Măreție, precum și de deputați neafiliați.

Nu a fost adoptată propunerea formațiunii „Renașterea”, de extindere a verificărilor asupra altor fundații și organizații neguvernamentale, precum „Open Society”, „America pentru Bulgaria”, „Friedrich Ebert”, „Konrad Adenauer” și „Hanns Seidel”.

De asemenea, parlamentul a respins propunerea privind o anchetă referitoare la construcția și finanțarea hotelului „Hayashi” din Sofia, proprietate a familiei premierului Rosen Jeliazkov, un complex cu cinci etaje și o suprafață construită de peste 4000 mp, transmite Maria Fileva.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Vânzarea activelor Lukoil din Bulgaria va avea loc numai după o decizie a Consiliului de Miniștri și aprobarea DANS

Adunarea Națională a Bulgariei a aprobat în a doua lectură amendamentele la Legea privind promovarea investițiilor. Conform modificărilor, activele companiei ruse Lukoil din Bulgaria pot fi vândute numai după o decizie a Consiliului de Miniștri și în..

publicat în 24.10.2025 la 13:15
Boiko Borisov

Bulgaria ar putea să se confrunte cu o penurie de combustibil dacă Lukoil își încetează activitatea, afirmă liderul GERB, Borisov

Bulgaria ar putea să se confrunte cu o penurie de combustibil dacă rafinăria Lukoil Neftochim își încetează activitatea, a avertizat joi fostul prim-ministru și liderul GERB, Boiko Borisov. Prim-ministru: Bulgaria are o lună la dispoziție pentru a..

publicat în 23.10.2025 la 17:45

Liderul Partidului Comunist Vietnamez, To Lam, în vizită oficială în Bulgaria

To Lam, secretarul general al Partidului Comunist Vietnamez, se află într-o vizită oficială în Bulgaria. El a fost întâmpinat la o ceremonie în Piața Sfântul Alexandru Nevski de către președintele Rumen Radev și soția sa, Desislava Radeva, conform..

publicat în 23.10.2025 la 16:15