Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria insistă asupra construirii unor poduri peste Dunăre la Silistra și Nicopol

Foto: Ministerul transportului si comunicațiilor

Construirea unor noi poduri peste Dunăre nu este doar o chestiune bilaterală între Bulgaria și România, ci reprezintă o prioritate strategică pentru prosperitatea întregii Uniuni Europene și pentru securitatea colectivă în cadrul NATO. Acest lucru a fost subliniat de vicepremierul și ministrul transporturilor, Grozdan Karadjov, în cadrul unei întâlniri cu coordonatoarea coridorului de transport „Rhin–Dunăre”, Margarida Marques, și cu Mario Mauro, coordonator al coridorului „Marea Baltică – Marea Neagră – Marea Egee”. 

Cei doi reprezentanți ai Comisiei Europene se află în vizită în Bulgaria pentru finalizarea Memorandumului de Înțelegere dintre Bulgaria, Grecia și România, care urmează să fie semnat până la sfârșitul anului.

Construcția accelerată a celui de-al treilea pod peste Dunăre și încheierea acordurilor pentru încă două – Silistra–Călărași și Nicopol–Turnu Măgurele – sunt priorități esențiale pentru Bulgaria”, a declarat Karadjov. El a subliniat că Bulgaria a accelerat la maximum procedurile proiectului Fast Danube 2 și efectuează anual lucrări de dragare a râului, pentru a asigura navigabilitatea Dunării pe tot parcursul anului.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

România a preluat comanda grupului de luptă împotriva minelor din Marea Neagră, alături de Bulgaria și Turcia

În cadrul unei ceremonii desfășurate în orașul Constanța, Bulgaria a predat României comanda Grupului naval de luptă împotriva minelor din Marea Neagră (MCM Black Sea), a anunțat centrul de presă al Ministerului Apărării.  Principiul comenzii prin..

publicat în 11.07.2025 la 08:30

„Primește-mă la țară”: Școala duminicală „Yordan Yovkov” din București în vizită în Gabrovo

Școala duminicală bulgară „Yordan Yovkov” din București, România, participă și în acest an la frumoasa inițiativă a Primăriei Gabrovo „Primește-mă la țară”, a anunțat Ambasada Bulgariei în România pe pagina sa de Facebook, fără a omite superlativele: „Vă..

publicat în 09.07.2025 la 10:30

O nouă bandă pentru fluidizarea traficului de camioane pe Podul Prieteniei din Ruse

O nouă bandă pentru camioane grele de peste 12 tone va fi deschisă pe Podul Prieteniei din Ruse, a anunțat guvernatorul regional Dragomir Draganov. Inițiativa vine de la Agenția Națională de Vamă, care colectează taxa de trecere a podului, a informat..

publicat în 07.07.2025 la 14:45