Premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, și președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, au discutat despre securitatea energetică în regiune și despre oportunitățile de consolidare a cooperării în acest domeniu. Cei doi au purtat o conversație telefonică pe 6 noiembrie 2025. De asemenea, au discutat despre securitate, cu accent pe Marea Neagră, și despre posibilitățile oferite de instrumentul financiar al UE „Acțiunea de securitate pentru Europa” (SAFE), a declarat guvernul bulgar pe Facebook.
„Am discutat despre cooperarea în domeniul apărării și despre proiectele la care putem lucra împreună. Instrumentul SAFE al Uniunii Europene oferă multe oportunități în acest sens, iar eu i-am propus prim-ministrului proiecte comune de producție, inclusiv cele care vizează consolidarea securității în Marea Neagră. Există decizii concrete și le vom pune în aplicare cu siguranță”, a scris președintele Volodymyr Zelensky pe Facebook.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: FB/Government.of.Bulgaria
Nu mă mir că a fost respins veto-ul președintelui legat de vânzarea activelor companiei Lukoil , pentru că chiar și pe o temă atât de delicată, serioasă și îngrijorătoare, nu au existat nici argumente, nici discuție”, a declarat vicepreședinta Iliana..
Majoritatea din Parlament a trecut peste veto-ul președintelui asupra Legii pentru promovarea investițiilor. Proiectul de lege fusese adoptat în a doua lectură pe 24 octombrie, însă președintele Rumen Radev a impus un veto parțial, argumentând că noile..
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în fața presei că a participat personal la discuții cu reprezentanți americani privind eliminarea sancțiunilor din cadrul Legii „Magnitsky” aplicate unor cetățeni bulgari. El a precizat că a abordat acest subiect și..
Parlamentul a aprobat, cu 111 voturi „pentru”, 51 „împotrivă” și 43 de abțineri, înființarea unei comisii temporare care va examina activitatea lui George..
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în fața presei că a participat personal la discuții cu reprezentanți americani privind eliminarea sancțiunilor din..
Comisia Europeană a lăudat progresele înregistrate de Muntenegru în vederea aderării la UE Macedonia de Nord are nevoie de acțiuni decisive și..