Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Statul propune numirea unui administrator comercial special pentru Lukoil Bulgaria

Foto: Reuters

Comerciantul elvețian de mărfuri Gunvor a declarat că și-a retras propunerea de a cumpăra activele străine ale Lukoil, inclusiv rafinăria din Burgas, după ce Trezoreria SUA l-a numit „marioneta” Rusiei, a raportat Reuters.

Pe 7 noiembrie, coaliția de guvernare din Bulgaria a depus în Parlament un proiect de lege de modificare a Legii privind reglementarea administrativă a activităților economice asociate cu petrolul și produsele petroliere, introducând funcția de administrator comercial special în cadrul Lukoil Bulgaria.

„Sancțiunile impuse asupra activelor Lukoil ar duce, după 21 noiembrie, la suspendarea operațiunilor rafinăriei Lukoil Neftochim din Burgas, din cauza refuzului tuturor contractorilor de a efectua plăți către companiile deținute de Lukoil în Bulgaria”, au declarat inițiatorii proiectului de lege. Potrivit acestora, așa-numitul model german, care a beneficiat deja de o derogare de la regimul sancțiunilor, a fost efectiv incorporat în actuala propunere legislativă. Administratorul comercial special va putea gestiona sau dispune de activele companiei care depășesc operațiunile comerciale normale, dar numai cu aprobarea guvernului. Fondurile provenite din astfel de tranzacții vor fi depuse într-un cont special la Banca Bulgară de Dezvoltare.

Editat de Ivo Ivanov

Publicat și tradus de Vlad Mitev

Foto: Reuters




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Ambasada Bulgariei în SUA organizează o recepție pentru cea mai veche organizație evreiască B'nai B'rith

Ambasada Bulgariei la Washington a organizat o recepție pentru Consiliul Director al  celei mai vechi organizații evreiești „B'nai B'rith” . Acest lucru a fost anunțat de  misiunea diplomatică pe Facebook . Directorul general al organizației,..

publicat în 28.10.2025 la 15:30

Președintele Rumen Radev se întâlnește cu comunitatea bulgară din Regatul Arabiei Saudite

Protejarea drepturilor și îngrijirea comunităților bulgare din străinătate sunt fundamentale pentru politica externă a Bulgariei, a declarat președintele bulgar Rumen Radev la o întâlnire cu comunitatea bulgară din Riad. El a răspuns la întrebările..

publicat în 28.10.2025 la 14:00

Procuratura formulează noi acuzații împotriva primarului din Varna, Blagomir Koțev

Procuratura a formulat noi acuzații împotriva primarului orașului Varna, Blagomir Koțev, a informat reporterul BNR Silvia Velikova. Se așteaptă ca vineri să i se prezinte materialele din dosar, ceea ce înseamnă că ancheta privind scandalul de corupție..

publicat în 27.10.2025 la 14:45