Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria

Foto: BTA

Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria

La invitația șefului statului bulgar, Rumen Radev, președintele Libanului, generalul Joseph Aoun, a sosit în vizită oficială în Bulgaria.Vizita are loc înaintea celei de-a 60-a aniversări a stabilirii relațiilor diplomatice între Bulgaria și Liban, care va fi sărbătorită anul viitor.

Cei doi lideri au discutat despre perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale în domeniul economic și al investițiilor, precum și despre parteneriatele în domeniul tehnologiei de vârf, inovării, culturii, științei, educației, apărării și securității.

După întâlnirea cu omologul său libanez, președintele Radev a declarat: „Bulgaria poate juca un rol important în reconstrucția și dezvoltarea economică a Libanului”. Președintele Aoun a informat reporterii că în cadrul discuțiilor s-au luat decizii cu privire la lansarea unui serviciu aerian regulat între Beirut și Sofia.

Editor: Miglena Ivanova

Publicat în limba română de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele Rumen Radev numește ambasadori în Slovacia, Serbia și Tunisia

Președintele Rumen Radev a emis decrete prin care a numit ambasadori în Slovacia, Serbia și Tunisia. Snejana Ivanova Ioveva-Dimitrova a fost numită ambasador în Slovacia, Anghel Aleksandrov Anghelov în Serbia, iar Boryana Ivanova Simeonova în Tunisia...

publicat în 21.11.2025 la 10:15

Hristijan Mickoski atacă din nou Bulgaria în legătură cu problema „minorității macedonene”

Prim-ministrul Macedoniei de Nord și liderul partidului de guvernământ VMRO-DPMNE, Hristijan Mickoski, a acuzat din nou Sofia că nu respectă drepturile „minorității macedonene” din Bulgaria. La inaugurarea sediului Asociației VMRO-DPMNE Albania din..

publicat în 21.11.2025 la 09:30
Vicepreședintele Iliana Iotova

Iliana Iotova: Propunerea președintelui Radev privind organizarea unui referendum privind euro se află încă în parlament

„Momentul pentru un referendum privind euro a trecut irevocabil”, a declarat vicepreședintele Iliana Iotova, a raportat BGNES. „Nu văd niciun motiv pentru ca președintele Rumen Radev să retrimită parlamentului propunerea sa privind un referendum privind..

publicat în 21.11.2025 la 08:30