Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Clasament mondial: Bansko a fost desemnat cea mai bună stațiune de schi din Bulgaria

Foto: BTA

Cu o lună înainte de deschiderea oficială a celui de-al 23-lea sezon de schi, Bansko s-a clasat printre cele 25 de cele mai bune destinații de iarnă din lume.

În competiția online, desfășurată pe parcursul a 16 săptămâni, au participat 211 stațiuni de pe 5 continente. Peste 4,3 milioane de persoane – clienți și profesioniști – din peste 143 de țări și locații au votat pe site-ul Worldskiawards.com. Acest lucru a transformat sondajul nu doar în cel mai mare din industrie, ci și într-unul dintre cele mai globale, organizate oficial.

Micul oraș montan din Munții Pirin s-a numărat printre cele 4 locuri de pe planetă care au obținut un set complet de 13 premii în cele 13 ediții ale World Ski Awards. Centrul de iarnă de sub vârful Todorka domină competiția din 2013 – performanță pe care o mai pot revendica doar stațiunea austriacă Kitzbühel, cea mai înalt situată din Europa – Val Thorens (Franța), care a primit pentru a 10-a oară marele premiu pentru stațiunea numărul 1 din lume, și Deer Valley din SUA, relatează site-ul pirinsko.com.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria prezentată turiștilor români la TTR 2025

Ediția de toamnă a Târgului Turistic Românesc (TTR 2025) a început la Centrul RomExpo din București, oferind vizitatorilor oferte atractive, destinații pentru toate gusturile, experiențe captivante și soluții inovatoare pentru planificarea viitoarelor..

publicat în 21.11.2025 la 14:00
Мартин Захариев

Calendar cultural pentru dezvoltarea sezonului turistic de vară și iarnă în Bulgaria

Consiliul Național pentru Turism va elabora un calendar dedicat turismului cultural în țară, a anunțat vicepreședintele consiliului, Martin Zahariev, în cadrul conferinței „Destinația Bulgaria în prim-plan pentru 2026”, transmite BTA. Sezonul estival..

publicat în 18.11.2025 la 15:30

Ursul în contextul ecoturismului” – temă a unei întâlniri la Smolyan

O întâlnire pe tema „Ursul în contextul ecoturismului: oportunități și perspective” va avea loc astăzi în clădirea primăriei din municipiul montan Smolyan. Evenimentul este organizat de WWF Bulgaria și de asociația „Noi Orizonturi” – Smolyan și are ca..

publicat în 11.11.2025 la 12:00