Președintele Bulgariei, Rumen Radev, a emis un decret prin care a numit-o pe ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Maria Anghelieva, ambasador al Bulgariei în Ungaria. Decretul a fost promulgat marți în Monitorul Oficial, a raportat BTA. Maria Anghelieva a absolvit Universitatea St Kliment Ohridski din Sofia și a lucrat ca avocat până în 2001. Până în 2009, a fost membru al parlamentului și vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene a Adunării Naționale.
În perioada 2014-2020, a fost ministru plenipotențiar, șef al Serviciului Consular al Ambasadei Bulgariei la Londra. Din 2020 până în 2024, a ocupat funcția de ministru plenipotențiar la Departamentul de Comerț și Afaceri Economice al Ambasadei Bulgariei la Londra. În 2024, a fost numită ministru adjunct al Afacerilor Externe în primul cabinet interimar al lui Dimitar Glavchev.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: BTA
Comisia Europeană a plătit Bulgariei 438,6 milioane de euro ca parte a celei de-a doua plăți în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență. La 3 octombrie 2025, Comisia a aprobat o parte din a doua plată către Bulgaria, țara trebuind să..
Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria La invitația șefului statului bulgar, Rumen Radev, președintele Libanului, generalul Joseph Aoun, a sosit în vizită oficială în Bulgaria.Vizita are loc înaintea celei de-a 60-a aniversări a..
Prim-ministrul Rosen Jeliazkov a declarat că reprezentantul statului la Lukoil ar putea include mai mult de un manager numit, în conformitate cu viitoarele modificări legislative. El a adăugat că numele candidaților pentru funcția de manager special sau..
Prim-ministrul Rosen Jeliazkov a declarat că reprezentantul statului la Lukoil ar putea include mai mult de un manager numit, în conformitate cu..
Președintele libanez Aoun în vizită oficială în Bulgaria La invitația șefului statului bulgar, Rumen Radev, președintele Libanului, generalul Joseph..
Comisia Europeană a plătit Bulgariei 438,6 milioane de euro ca parte a celei de-a doua plăți în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență. La 3..