Bulgaria a fost desemnată oficial ca una dintre statele din Uniunea Europeană expuse riscului de presiune migrațională, a transmis corespondenta BNR la Bruxelles, Angelina Piskova, citând primul raport anual privind gestionarea migrației și azilului al Comisiei Europene. Documentul face parte din aplicarea Pactului privind migrația și azilul, care urmează să intre în vigoare în iunie 2026.
Bulgaria va avea dreptul să solicite o scutire totală sau parțială de la contribuțiile sale la viitorul Fond de solidaritate. Principalele motive pentru acordarea acestui statut sunt numărul mare de migranți care sosesc, presiunea asupra sistemelor de primire, precum și riscul utilizării migrației ca armă hibridă de către state precum Rusia și Belarus.
Comisia Europeană propune ca Bulgaria, Belgia, Germania, Estonia, Irlanda, Franța, Croația, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia și Finlanda să beneficieze de acces prioritar la pachetul european de asistență tehnică și financiară pentru combaterea migrației. De asemenea, situația fiecărei țări va fi reexaminată în regim accelerat, în funcție de dinamica situației migraționale.
Creșterea salariului minim este susținută de 54,1% dintre bulgari. O treime dintre respondenți consideră că salariul minim ar trebui să fie egal cu salariul minim de subzistență. Acest lucru reiese din rezultatele unui sondaj reprezentativ realizat de..
În mai multe orașe din Bulgaria vor avea loc astăzi marșuri sub deviza „Niciuna mai mult”, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. La marșuri vor participa și reprezentanți ai Fondului Bulgar pentru Femei...
Vor fi nori împrăștiați, fără precipitații Marți, temperaturile minime vor varia între 0 și 5°, mai ridicate de-a lungul coastei Mării Negre – între 8 și 11°, iar în Sofia – în jur de 2°. În timpul zilei, vor fi nori împrăștiați de înălțime medie și..